New Profesional Consult 930 x 122

imagine

SHOOTING FOTO CU RALUCA MÎNDRUŢĂ

Raluca Mîndruţă, tânăra debutantă în lumea modei pe care v-am prezentat-o în luna august a anului 2015 (http://epitesti.ro/monden/moda-si-frumusete/o-musceleanca-a-prezentat-creatiile-brandului-gianni-tolentino/) a fost recent protagonista unei noi şedinţe foto.

Citiți și: UN NOU LOOK ŞI ŞEDINŢĂ FOTO MAGICĂ

A început cu paşi timizi, dar siguri, sub îndrumarea Geaninei Petrescu, cea de la care a luat o bună perioadă cursuri de modelling, iar acum se poate mândri cu progresele sale:

,,Am avut ocazia să cunosc oameni noi, importanţi şi în acelaşi timp minunaţi. Mă mândresc cu faptul că sunt imaginea şcolii de modelling la care m-am înscris anul trecut şi îmi doresc să ajung cât mai departe în această meserie, poate chiar să o depăşesc pe cea de la care am luat lecţii.

Citiți și: MUSCELEANUL DAN NICULESCU, GALERIE FOTO CU VEDETE

Cea mai recentă şedinţă foto a mea a avut loc într-o vilă din oraşul Câmpulung. Am pozat în câteva rochii din cea mai nouă colecţie a designerului Andreea Iordache, ,,Reborn’’, machiajul mi-a fost realizat de Clara Maria Moroe Ferigeanu iar fotografiile de Virgil Bona. În principiu fotografiile au fost realizate pentru apariţia într-o importantă revistă de modă.’’, spune Raluca.

Amintim că acesta are 18 ani şi şi studiază la Liceul Teoretic ,,Dan Barbilian’’ din Câmpulung Muscel. (Foto: Arhivă personală Raluca Mîndruţă)

 

555 X 222 POSADA 2
Pizza Sapori Italia 570 90