Muncitorii de la Automobile Dacia au organizat ieri un miting (foto 1) de amploare în Mioveni, militând pentru urgentarea construirii autostrăzii Piteşti-Sibiu.
Senatorul de Mioveni Şerban Valeca, preşedintele interimar al PSD Argeş, a spus astăzi că procedurile de achiziţie publică sunt cele care blochează proiectul, arătând cu degetul către Curtea Constituţională.
„Încă din 1998 se discută despre acest proiect, dar nimeni nu l-a făcut. Am venit noi la putere şi l-am relansat, dar tot noi suntem cei înjuraţi! Problema este că a fost contestată licitaţia privind realizarea studiului de fezabilitate şi nu avem ce face decât să aşteptăm. Probabil că va fi contestată şi licitaţia de atribuire a lucrărilor efective.
Noi modificasem legislaţia astfel încât firmele care contestă să fie obligate să depună o garanţie, iar dacă nu au dreptate această garanţie să le fie oprită de stat. Curtea Constituţională a venit şi a spus că aşa ceva este neconstituţional! Important este, însă, că autostrada e prinsă în masterplanul de transport şi se va face. Când anume, nu pot eu să spun.”, a declarat Valeca.
- Lovitură pentru PSD! Unul dintre cei mai tari primari nu va mai candida din partea partidului
- Simona Bucura-Oprescu, la șefia Organizației Femeilor PSD, Făcăleață primește o funcție deosebit de importantă!
- Se zdruncină Prefectura Argeș! Ordin de la PSD pentru demisii. Ioana Făcăleață, mesajul momentului – EXCLUSIV






![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxEveniment_BTS_epitesti.jpg)



![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxEveniment_BTS_epitesti.jpg)


