- Publicat de: Madalina Iordachita
- 18-05-2023, ora 13:56
- Știri
Răzbunarea pe fostul sau fosta se plătește cu închisoarea!
Publicarea de imagini nud în scopul răzbunării va fi sancționată penal. Mai exact, difuzarea de imagini intime ale unei persoane, fără acord, va constitui infracțiune și se va putea pedepsi cu închisoare de până la 3 ani.
Citiți și: S-a adoptat! Închisoare pentru conducerea fără permis, chiar și fără a produce accidenteAsta presupune un proiect de lege inițiat de USR, care a fost adoptat de Parlament miercuri, 17 mai.
Proiectul a fost depus în 2019. Legea completează Codul penal și a fost inițiată în urma discuțiilor cu ONG-uri care apără drepturile femeilor, reprezentanți ai Poliției, DIICOT și ai Institutului de Criminologie.
Citiți și: Este ilegal în România. Închisoare pentru proprietarii de imobile„La patru ani de la depunere, Parlamentul a aprobat proiectul USR care vine să acopere un vid legislativ din Codul penal, este vorba de incriminarea unei fapte care a luat amploare mai ales în ultimii 10-15 ani.
Nu puține au fost cazurile în care partenerii își fac unul altuia, în viața de cuplu, fotografii și filmări inadecvate publicării și, ulterior, la despărțire, materialele sunt postate pe internet, în scop de răzbunare.
Efectele unei asemenea fapte pot fi foarte grave, de la afectarea reputației victimei pe termen lung la pierderea locului de muncă sau chiar hărțuirea de către persoane străine.
În prezent, singura soluție o constituie procesul civil, dar știm că, în civil, daunele morale se acordă destul de greu în România și sunt, adesea, insuficiente pentru acoperirea prejudiciului, așa că se impunea modificarea legii penale”, declară deputatul USR Mihai Badea.
Pedeapsa prevăzută de noua lege este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
Prin această lege România se alătură țărilor care au incriminat revenge porn, printre care Franța, Germania, Marea Britanie, SUA, Australia și Japonia.
Foto principal: descriptiv