263×587 grota rece

Spitalul Mioveni, reprezentat la un eveniment medical global

Spitalul Mioveni, reprezentat la un eveniment medical global

Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova a participat la cea de-a treia ediție a World Day of Regional Anaesthesia & Pain Medicine, un eveniment internațional dedicat progreselor din domeniul anesteziei regionale și al tratamentului durerii.

Tema din acest an, „Echitate, Acces, Alinare”, a pus accent pe accesul cât mai larg la metode moderne de control al durerii și pe folosirea unor tehnici sigure și eficiente, adaptate diferitelor tipuri de pacienți și situații medicale. Manifestarea s-a desfășurat simultan în numeroase centre universitare și clinice din întreaga lume.

930 x122 grota rece
New Profesional Consult-555×222

La nivel național, evenimentul a reunit medici anesteziști, specialiști în terapia durerii, cadre universitare, rezidenți și studenți, într-un cadru de schimb de experiență profesională.

Spitalul Mioveni, reprezentat la un eveniment medical global

Spitalul Orășenesc Mioveni a fost reprezentat de medicul anestezist Bogdan Prunaru, din cadrul Secției de Anestezie și Terapie Intensivă.

Acesta este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, iar o parte din pregătirea profesională a făcut-o în Irlanda, la Our Lady of Lourdes Hospital, unde a lucrat timp de doi ani.

În prezent, medicul aplică la Spitalul Mioveni tehnicile învățate în străinătate, contribuind la dezvoltarea metodelor moderne de anestezie și control al durerii.

În unitatea medicală sunt folosite frecvent anestezia regională, rahianestezia, anestezia peridurală și blocurile de nervi periferici ghidate ecografic.

930X122 MAIA
Eurial 555 x222

Aceste metode sunt combinate cu scheme de analgezie adaptate fiecărui pacient, pentru a reduce durerea, a limita complicațiile și a grăbi recuperarea după intervențiile chirurgicale. Sistemul este folosit atât pentru durerea acută, cât și pentru cea cronică, prin planuri de tratament personalizate.

Potrivit reprezentanților spitalului, utilizarea acestor tehnici moderne duce la scăderea complicațiilor, la reducerea necesarului de opioide și la o evoluție postoperatorie mai bună pentru pacienți.

New Profesional Consult 570×90
263×587 MAIA