Un medicament folosit de ani de zile în diverse studii ar putea deschide una dintre cele mai promițătoare direcții în tratamentul diabetului și obezității.
Un nou studiu publicat în Cell Metabolism arată că eliminarea celulelor senescente – numite și „celule zombie” pentru că rămân în organism fără a se divide, dar produc inflamație – poate transforma spectaculos metabolismul.
Cercetătorii de la Cedars-Sinai Medical Center au descoperit că aceste celule îmbătrânite din pereții vaselor de sânge au un rol mult mai important decât se credea în controlul glicemiei și în apariția diabetului de tip 2.
Vasele de sânge nu sunt doar „conducte” prin care circulă sângele. Celulele endoteliale care le căptușesc controlează schimburile de nutrienți, inflamația și răspunsul metabolic. Când îmbătrânesc, acestea devin surse de inflamație și perturbă echilibrul metabolic, conform puterea.ro.
Tratamentul neașteptat pentru boala gravă care afectează românii
Rezultatele au fost încurajatoare atât la șoarecii obezi, cât și la cei normoponderali:
– reducerea semnificativă a senescenței endoteliale,
– toleranță mai bună la glucoză,
– parametri metabolici îmbunătățiți.
Pentru validare, au fost analizate probe de țesut vascular de la șase pacienți cu obezitate, iar efectele observate la șoareci s-au regăsit și în aceste mostre – semn că mecanismul ar putea funcționa și la oameni.
Descoperirea ar putea schimba fundamental modul în care este înțeles și tratat diabetul. Țintirea celulelor senescente ar putea deveni în viitor o strategie terapeutică pentru:
– diabet,
– obezitate,
– boli metabolice asociate îmbătrânirii.










