Descoperire majoră! Cum se tratează Covid-ul
O nouă tehnologie medicală bazată pe ADN promite să schimbe complet modul în care sunt tratați pacienții infectați cu virusul SARS-CoV-2.
În locul anticorpilor fabricați în laborator, noul tratament îi ajută pe pacienți să-și producă singuri anticorpii necesari, oferind o protecție mai durabilă și un cost mai redus.
Cercetarea, publicată în revista Nature Medicine, descrie o terapie experimentală denumită DMAb – anticorp monoclonal codificat în ADN.
Aceasta utilizează plasmide sintetice, mici fragmente de ADN care conțin instrucțiunile genetice pentru generarea anticorpilor capabili să neutralizeze virusul, arată stiripesurse.ro.
Studiul de fază I, realizat pe 44 de voluntari sănătoși cu vârste între 18 și 60 de ani, a demonstrat că metoda este sigură și bine tolerată.
Descoperire majoră! Cum se tratează Covid-ul
Terapia a fost administrată prin injecție intramusculară, urmată de o scurtă stimulare electrică ce facilitează pătrunderea ADN-ului în celule.
Rezultatele au fost remarcabile: anticorpii produși de organism au rămas activi mai bine de 18 luni, fără reacții adverse grave.
Cele mai frecvente efecte observate au fost minore – disconfort sau roșeață locală – care au dispărut rapid.
Un alt avantaj major al terapiei DMAb este faptul că nu necesită condiții stricte de refrigerare, spre deosebire de anticorpii monoclonali tradiționali.
Materialul genetic care codifică anticorpii poate fi depozitat și transportat mult mai ușor, făcând posibilă aplicarea pe scară largă.
Specialiștii consideră că această tehnologie ar putea fi utilizată nu doar împotriva Covid-19, ci și pentru combaterea altor infecții virale sau a unor boli cronice.
Deși terapia se află încă în fazele timpurii de testare și nu este aprobată clinic, rezultatele reprezintă un pas important către o nouă generație de tratamente personalizate, în care organismul devine propriul laborator de apărare.
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/IMG_1083.jpeg)







![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/IMG_1082.jpeg)






