263×587 MAIA

E JALE! RESTANŢELE ARGEŞENILOR LA BĂNCI, TOT MAI MARI!

buzunare

Banca Naţională a României a făcut public cel mai recent raport al său privind structura în profil teritorial a creditelor şi depozitelor clienţilor nebancari şi neguvernamentali. Altfel spus, un raport despre ce datorii, dar şi ce bani au la bănci persoanele fizice şi juridice.

Potrivit documentului citat, la un volum total de creditare de 4.600.000.000 de lei valoarea restanţelor în moneda naţională a ajuns în Argeş în luna martie la suma de 342.800.000 de lei, iar a celor în valută, la 334.400.000 de lei (în echivalent).

930×122 LA COCOS
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

Faţă de începutul lunii martie a anului trecut, restanţele în lei au crescut cu 48.600.000 de lei, iar cele în valută, cu nu mai puţin de 64.400.000 de lei. Ponderea restanţelor în valoarea totală de creditare era de aproape 15%, cel mai ridicat nivel de până acum.

New Profesional Consult 570×90
New Profesional Consult 263×587