Începând din acest an, persoanele fizice nu mai pot cumpăra sau folosi petarde, artificii de spectacol sau alte articole pirotehnice – potrivit Legii nr. 92/2025, care modifică regimul materiilor explozive.
Singurele permise publicului larg rămân articolele din categoria F1, cum ar fi artificiile de brad, bețișoarele bengale, jerbele sau pocnitorile de petrecere.
Toate celelalte articole – din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2 – pot fi de acum utilizate exclusiv de pirotehnicieni autorizați și numai pe baza avizelor și acordurilor emise de autorități.
Petardele, interzise oficial pentru persoane fizice!
Noua lege prevede amenzi între 1.000 și 7.500 de lei pentru persoanele care cumpără, transportă, depozitează sau folosesc fără drept articole pirotehnice interzise.
Pentru firme, sancțiunile sunt dublate.
Totodată, folosirea petardelor în scopuri care tulbură ordinea publică atrage sancțiuni suplimentare conform Legii nr. 61/1991.
Comercializarea articolelor pirotehnice de către persoane neautorizate constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Persoanele fizice care au împlinit vârsta de 16 ani pot folosi doar articole din categoria F1, fără restricții privind intervalele orare sau distanțele, cu condiția respectării instrucțiunilor de siguranță.
Printre articolele interzise publicului se află și petardele și pocnitorile folosite frecvent de Anul Nou sau cele „destinate sperierii animalelor”, încadrate în categoriile F2–F4 sau P1.
Organizarea jocurilor pirotehnice de divertisment din categoriile superioare este permisă numai cu acordul primăriei, al Inspectoratului pentru Situații de Urgență și cu avizul poliției, potrivit noilor prevederi, conform avocatnet.ro.
Poliția Română avertizează cetățenii să cumpere articole pirotehnice doar din surse autorizate, să verifice instrucțiunile în limba română și să nu le ofere minorilor acces la aceste produse.
Foto: Descriptiv












