- Publicat de: ePitești
- 28-04-2014, ora 10:02
- Social
RECLAMĂ EXISTENȚA UNEI CAMPANII ÎMPOTRIVA LEGII PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP IREVERSIBIL
Mircea Drăghici, chestor al Camerei Deputaților, se arată surprins că legea care ajută persoanele cu handicap ireversibil, adoptată recent în Parlament la inițiativa sa, este criticată tocmai de președintele executiv al filialei Argeș a Asociației de sprijin a copiilor handicapați fizic din România.
Citiți și: Direct pe card! Românii care primesc 750 Lei pe an pentru combustibil„La scurt timp după adoptarea legii, adoptare pe care personal o consider un succes (fiind al șaptelea parlamentar din 1990 până acum care reușește să promoveze de unul singur o lege), am constatat cu uimire declanșarea unei adevărate campanii de ducere în derizoriu a respectivei legi. Uimirea mea a fost cu atât mai mare cu cât atacul asupra legii a venit de la o persoană care în mod normal ar trebui să reprezinte interesele persoanelor cu dizabilități. Este vorba despre domnul Adrian Popescu, președintele executiv al filialei argeșene a Asociației de sprijin a copiilor handicapați fizic din România. Și mai de neînțeles este faptul că respectivul domn și-a lansat atacurile prin intermediul unui mijloc media cunoscut drept un apărător și un susținător al persoanelor cu dizabilități. Dând dovadă de un amatorism și o ignoranță la care nu m-aș fi așteptat din partea sa, domnul Popescu a încercat cu înverșunare, în cadrul unei emisiuni, să ducă în derizoriu legea pe care am inițiat-o și am promovat-o, lege pe care domnia sa a recunoscut cinstit că nici măcar nu a citit-o. În aceste condiții, încercând din răsputeri să desființați o lege care are ca beneficiari direcți peste 460.000 de oameni cu dizabilități, lege pe care, repet, nici măcar nu ați citit-o, dar despre care știți că nu este bună, vă întreb și mă întreb: ale cui interese le serviți dumneavoastră, domnule Popescu? Ale celor pentru care susțineți că luptați sau ale celor care sunt foarte supărați că prin aprobarea legii au rămas fără câteva sute de mii de clienți? Sunteți prietenul și apărătorul persoanelor cu dizabilități sau al membrilor comisiilor de reevaluare, comisii din care am înțeles că mai faceți și dumneavoastră parte uneori?
De asemenea, aș fi apreciat foarte mult dacă respectivul mijloc media prin intermediul căruia s-a încercat ducerea în derizoriu a legii ar fi organizat o dezbatere în timpul discutării respectivului proiect, iar nu după aprobarea lui.”, spune Mircea Drăghici într-o declarație de presă.
Citiți și: Transport gratuit pentru aceste persoane!Amintim că lege respectivă prevede ca persoanele cu handicap ireversibil să nu mai fie obligate să se prezinte periodic la evaluări medicale.