New Profesional Consult 930 x 122

solstiţiu

Azi, cea mai lungă zi din an!

Azi, cea mai lungă zi din an!

Citiți și: Detaliul care poate face diferența între viață și moarte: Toți șoferii trebuie să aibă grijă

21 iunie este ziua solstiţiului de vară, cea mai lungă zi din an, eveniment care marchează debutul verii astronomice. În tradiţia populară, solstiţiul de vară este asociat cu sărbătoarea Sânzienelor, cunoscută în popor şi ca Drăgaica, celebrată pe 24 iunie.

În jurul datei de 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°, fiind momentul solstiţiului de vară, care marchează începutul verii astronomice, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti.

Citiți și: ATENȚIE! TRECEM LA ORA DE VARĂ

Pământul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cât şi o mişcare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereştri. Axa polilor păstrează (în prima aproximaţie) o poziţie fixă în spaţiu, ea fiind înclinată pe planul orbitei Pământului (numit planul eclipticii) cu 66° 33′. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt luminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor, relatează Mediafax.

Denumirea de solstițiu („Soarele stă”) este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mișcării Soarelui în raport cu declinațiile acestuia. Soarele aflându-se la culminație (pentru latitudinea medie a țării noastre) la 67° 52′ deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15h 32 min, durata nopții fiind de numai 8h 28 min. Din același motiv și crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungește toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor „nopți albe”.

După momentul solstițiului de vară, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopții să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstițiului de iarnă. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.

Sursă foto principal: bzi.ro

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
Pizza Sapori Italia 570 90