930X122 MAIA

angajati

EȘTI ANGAJAT? AI PUTEA PRIMI TICHET DE BICICLETĂ

Un deputat a depus astăzi în Parlament un proiect de lege prin care propune ca angajatorii să le acorde angajaților tichete valorice pentru încurajarea mersului pe bicicletă între domiciliu şi locul de muncă şi pentru deplasările în interes de serviciu.

Citiți și: Exclusiv/Breaking! IMPAS la Dacia

Potrivit proiectului, angajatorii interesați ar urma ca o dată la 3 ani să le acorde angajaților câte un tichet de bicicletă. Valoarea maximă a tichetului ar fi de 1.500 de lei. Tichetele ar putea fi folosite de angajați pentru cumpărarea de biciclete, accesorii, piese de schimb, unelte, produse de întreţinere sau pentru cumpărarea echipamentului specific cicliștilor.

De asemenea, deputatul propune ca angajatorii să poată oferi și o indemnizație specială pentru angajații care folosesc bicicleta pentru a se deplasa la locul de muncă sau pentru deplasările în interes de serviciu. Indemnizația ar urma să fie acordată tot sub formă de tichete de bicicletă, în limita anuală de 300 de lei pentru o valoare de 0,33 de lei/kilometru.

Citiți și: Beneficii pentru angajați!

Conform inițiativei legislative, sumele corespunzătoare tichetelor de bicicletă s-ar încadra în categoria cheltuielilor sociale cu deductibilitate limitată. Tichetele de bicicletă ar urma să fie emise de unităţi autorizate de către Ministerul Finanţelor Publice, instituţie care va stabili şi criteriile de acordare a autorizaţiei de funcţionare.

Pentru a deveni lege, proiectul trebuie votat favorabil de Camera Deputaților și de Senat și ulterior promulgat de președintele țării.

New Profesional Consult-555×222
570 X 90 CAPRA 3