Eurial 930 x 122

autostrada

ȘOCANT! RUS ÎNȚELEGE ROMÂNEȘTE ȘI ANUNȚĂ AUTOSTRADĂ DIRECT ÎNTRE PITEȘTI ȘI SIBIU

Nu ne vine a crede! După lungi sforțări inutile, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a ajuns la un adevăr simplu, pe care toată lumea îl știa de la bun început, mai puțin domnia sa: între Pitești și Sibiu trebuie construită direct o autostradă.

Citiți și: Noua autostradă, în mâinile lui Umbrărescu: Drumul care străbate munții, realitate

„Ne ducem direct autostradă, dat fiind faptul că în zona respectivă de munte, înaltă, este complicat să refaci şantierele şi s-o transformi din drum expres. Am analizat cu maxim de corectitudine şi vom intra direct la autostradă.”, a spus astăzi ministrul.

A fost nevoie ca presa, Automobile Dacia și parlamentari ai zonei să facem, luni la rând, un zgomot infernal pentru ca Rus să înțeleagă românește și să renunțe la ideea stupidă (pusă chiar și pe hârtie în Master Planul de transport al României) de construire între Pitești și Sibiu mai întâi a unui drum expres, care ar fi urmat ulterior să fie „updatat” la statut de autostradă. Acum mai rămâne ca ministrul Transporturilor să nu se răzgândească, iar lucrările să înceapă într-un timp rezonabil.

Citiți și: Jale pe A1: Ciotul spre Curtea de Argeș, gol ca-n filmele apocaliptice!

555 X 222 CAPRA
Pizza Sapori Italia 570 90