263×587-2 Grota Rece

SPECTACULOS! EXERCIȚII DEMONSTRATIVE AZI LA POMPIERI (GALERIE FOTO)

La sediul din Piteşti al Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost sărbătorită astăzi Ziua Protecţiei Civile.

După prezentarea unui scurt istoric al instituţiei şi ceremonia de înaintare în grad a unor cadre militare, au urmat mult aşteptatele exerciţii demonstrative. Așteptate mai ales de copii, dar și de adulții care au profitat de oportunitatea de a vizita ISU Argeș. Cu ocazia Zilei Protecției Civile, la ISU porțile au fost larg deschise.

Eurial 930 x 122 eurial
555×222  MAIA

Spectaculoasă s-a dovedit simularea unui grav accident rutier cu victime încarcerate. De asemenea, piteștenii au putut să o admire pe Sașa, cățeaua ciobănesc german intrată de puțin timp în familia pompierilor piteșteni. După ce va fi instruită, va participa la misiuni de căutare şi salvare.

La eveniment au participat, printre alții, președintele Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău, prefectul Mihai Oprescu și viceprimarul Piteștiului, Laurenţiu Zidaru.

Totul s-a încheiat cu câte o cupă de şampanie și cu promisiunea șefului ISU Argeș, Ion Popa, că echipa pe care o conduce va interveni în continuare cu promptitudine și profesionalism ori de câte ori va fi nevoie de salvarea de vieți omenești sau de stingerea de incendii.

New Profesional Consult 570×90
263 X 587 CUMPANA 1