Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi, 13 martie, se efectuează lucrări de reparații a carosabilului pe autostrada A1 București-Pitești, astfel că se vor impune restricții de circulație pentru șoferi.
Pe autostrada A1 București-Pitești se efectuează lucrări de montare a panourilor fonoabsorbante, cu impunerea unor restricții de trafic pe banda numărul 1, astfel:
– în intervalul orar 08:00 – 17:00 , kilometrul 113, sensul către Pitești;
– în intervalul orar 09:00 – 14:00, kilometrul 69, sensul către București;
– în intervalul orar 12:00 – 17:00, kilometrul 28, sensul către București.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să reducă viteza în zona lucrărilor şi să semnalizeze orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie.









