- Publicat de: Cristina Stancu
- 1-07-2020, ora 17:43
- Știri
VIDEO: COPACI PLANTAȚI ÎN ALBIA RÂULUI ȘI BOLOVANI ADUȘI ÎN DRUM. CUM ÎȘI LĂRGEȘTE PROPRIETATEA UN LOCALNIC DIN VALEA DANULUI
Nebănuite sunt căile Domnului și, la fel, ambițiile pământenilor! Ca să-și extindă terenul utilizabil, un localnic din comuna argeșeană Valea Danului s-a pus pe plantat copaci în albia râului. Ba, mai mult, profitând de faptul că vecinii săi și-au construit un podeț și au alternativă, a blocat un drum în pantă.
Cei care locuiesc în zonă s-au trezit cu bolovani, resturi vegetale, pământ și ce-a mai nimerit s-arunce vecinul lor pe calea de acces utilizată pentru mașini mai mari.
„Pe partea stângă a DJ 703 H, pe raza Comunei Valea Danului se află trei proprietăți, accesul pietonal și cu trafic ușor către acestea realizându-se pe acest pod care a fost construit în anul 2005, din surse proprii, de cele 3 familii. Anterior construirii podului, accesul către proprietăți se făcea exclusiv pe un drum din pământ care traversa valea (prin apă).
Din anul 2005 și până în prezent, acest drum a mai fost folosit doar pentru traficul greu, deoarece podul nu permite traversarea sa de vehicule cu greutăți mari. Începând cu anul 2019, cetățeanul în cauză a început să execute lucrări de restricționare a accesului pe drumul cu pricina prin depozitarea pe acesta de nisip, balast, bolovani și resturi lemnoase”, povestește Cătălin A., unul dintre vecinii afectați.
Oamenii au sesizat Primăria comunei Valea Danului, iar autoritatea locală a intervenit și a eliberat drumul, dar localnicul ambițios a continuat executarea de lucrări neortodoxe de îngrădire a accesului pe respectivul drum.
Citiți și: POLIȚIȘTII I-AU SCOS TAXIMETRIA DIN CAPMai grav decât blocarea accesului vecinilor pe respectivul drum e faptul că, la un eventual incendiu în zonă, pompierii nu mai au pe unde ajunge la flăcări.
„Lucrări de plantare a arborilor ÎN ALBIA APEI pentru a-și lărgi proprietatea”
Zona cu pricina se află în evidența Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș ca fiind ,,sursă de alimentare cu apă din surse naturale în caz de situații de urgență” și nu de puține ori, pompierii au folosit respectiva cale de acces pentru alimentare, lucru care acum nu mai este posibil.
De asemenea, vecinul nostru efectuează lucrări de plantare a arborilor ÎN ALBIA APEI pentru a-și lărgi proprietatea, lucru pe care vrea să îl obțină și prin acea umplere a drumului”, explică același localnic, care a pus la dispoziția redacției ePitești.ro și fotografii de la „locul faptei”, cu următoarea explicație: gardul din lemn care se vede în partea dreaptă a imaginilor este gardul proprietății cetățeanului N, iar acest gard era amplasat pe marginea drumului atunci când acesta era practicabil.
Cei care locuiesc în zonă speră ca autoritățile locale să intervină ceva mai convingător pentru a-l determina pe vecinul lor să renunțe la planurile halucinante.