930×122 CAPRA 5

accident mortal

VIDEO: Accident grav în Argeş. Bilanţul a ajuns la 3 persoane decedate

UPDATE ORA 15.30: „Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 29 de ani, din Miercurea Sibiului, județul Sibiu, care conducea un autoturism pe DN7, pe raza localității Drăganu, din direcția Pitești către Rm. Vâlcea, a intrat în coliziune, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, cu un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, condus din sens opus de un bărbat de 52 de ani, din București.

Citiți și: Tânăr de 19 ani, accident mortal în timp ce se afla pe trotineta electrică

Din impact, ansamblul auto, care transporta peste 100 de butelii cu oxigen (din care circa jumătatea aveau încărcătură), a părăsit partea carosabilă, în partea stânga a sensului său de deplasare, într-o zonă cu diferență de nivel, iar o parte din butelii s-au împrăștiat pe carosabil.
De asemenea, în urma impactului, componente ale autoturismului s-au desprins, avariind un alt autoturism, condus de un bărbat de 36 de ani, din Pitești, care se deplasa în direcția Pitești spre Rm. Vâlcea.

În urma evenimentului, la fața locului a fost constatat decesul pasagerului stânga față din primul autoturism (cu volan pe dreapta), respectiv bărbat de 51 de ani, din Comuna Ciocanești, județul Dâmbovița.

Citiți și: Accident tragic! Au murit după un impact între trei mașini și un autocamion

Ceilalți doi ocupanți, respectiv bărbat de 29 de ani, din județul Sibiu (conducătorul auto – dreapta față) și bărbat de 25 de ani, din Bârlad, județul Vaslui, au fost transportați la o unitate medicală în stare foarte gravă, iar ulterior au decedat.

Ceilalți doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, precizează IPJ Argeş.

 

 

UPDATE ORA 14.00: Au murit și ceilalți doi bărbaţi implicaţi în accidentul de pe DN 7, între localităţile Drăganu şi Cotmeana. Prima victimă, decedată, a fost extrasă la locul evenimentului, iar celelalte două victime ar fi decedat în urmă cu puţin timp la spital. Toţi trei se aflau în BMW. Sunt din judeţele Dâmboviţa, Vaslui şi Sibiu. Bărbaţii aveau vârste de 30, 25, respectiv 51 de ani. Din primele informaţii, şoferul autoturismului BMW ar fi pierdut controlul volanului şi ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu TIR-ul care circula din direcţia Vâlcea către Piteşti. În urma impactului, TIR-ul s-a deplasat mult în stânga şi a căzut într-o râpă de aproximativ 10 metri, iar bucăţi din BMW s-au desprins şi au lovit un autoturism Duster care circula în spate. Practic, coliziunea a fost doar între BMW şi TIR.

 

 

UPDATE:  În accident au fost implicate patru persoane, dintre care una a decedat. „Accident între un tir şi două autoturisme. TIR-ul a părăsit partea carosabilă, a rupt glisiera și a căzut într-o râpă. În urma accidentului, au rezultat 4 victime: una decedată, două în stare gravă și șoferul tirului care a reușit să se evacueze. Intervenția salvatorilor este una dificila din cauza tirului căzut, care era încărcat cu un număr de 52 de buteli de oxigen pline și 66 goale. Acestea au fost scoase din zona de pericol”, precizează ISU Argeș.

 

 

UPDATE: „Pentru următoarele două ore (nr. începând cu 10.40), DN7,  în zona localității Morărești, va fi închis. Traficul a fost redirecționat către Curtea de Argeș până la rezolvarea situației tirului cu butelii răsturnat”, precizează Prefectul de Argeș, Emanuel Soare.

 

 

 UPDATE: Potrivit ISU ARGEȘ este vorba despre 4 victime.

Sesizare de urgenţă, în urmă cu puţin timp, referitor la un accident rutier care a avut loc în Argeş, la Zamfireşti (pe DN 7, între localităţile Drăganu și Cotmeana). Din primele informaţii, este un accident grav, fiind nevoie de intervenţia autospecialei pentru descarcerare.

Au fost anunţate trei victime în stare gravă, una dintre ele încarcerată și, posibil, decedată.

TIR-ul era încărcat cu butelii de oxigen. O parte dintre acestea au căzut şi s-au împrăștiat pe stradă. Se pare că tirul s-a răsturnat și peste un autoturism.

 

 

„Autocamionul este încărcat cu tuburi de oxigen, o parte dintre acestea fiind pe partea carosabilă. Polițiștii Serviciului Rutier Argeș asigură perimetru de siguranță pentru intervenția ISU”, precizează IPJ Argeş.

Traficul este blocat.

„Accident rutier în Dumbrăvești, TIR încărcat butelii oxigen și 2 turisme. Intervin pompierii cu o autospecială de stingere cu apa și spumă, un echipaj de terapie intensivă mobilă, o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanţă SMURD și în sprijin un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean”, anunţă ISU Argeş.

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3