930 x122 grota rece

Va scrie la ePitești! A condus Fiscul din Argeș, iar acum este un apreciat consultant fiscal!

A lucrat în Garda Financiară și la DNA Pitești și a condus Fiscul argeșean. Cu puțini ani în urmă, a ieșit din sectorul public și a intrat în privat. La ora actuală, este unul dintre cei mai apreciați și solicitați consultanți fiscali.

Dragoș Pătroi, căci despre el este vorba, va scrie de săptămâna viitoare la ePitești analize financiare și economice.

În vârstă de 40 de ani, Pătroi este licenţiat şi doctor în ştiinţe economice al Academiei de Studii Economice din Bucureşti și membru al Camerei Consultanţilor Fiscali. Are în spate o activitate de circa 14 ani în sectorul public (la Garda Financiară, la Inspecţia Fiscală, la Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul teritorial Pitești, ca specialist în investigarea infracţiunilor economice, și la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, instituție pe care a condus-o în anul 2009). Începând din luna mai 2011 este managing partner în cadrul propriei sale firme de consultanţă fiscală, DRP TAX WIZARDS, firmă specializată, în principal, în furnizarea soluţiilor fiscale integrate de gestionare şi de optimizare fiscală.

A participat la peste 50 de cursuri de perfecţionare, seminarii şi conferinţe, interne şi internaţionale, în domeniul fiscal şi al combaterii criminalităţii economico financiare. Fost lector asociat al Institutului Naţional de Administraţie, Dragoș Pătroi este acum cadru universitar în regim de colaborare în cadrul programelor de masterat în domeniul fiscal organizate de ASE Bucureşti.

Mai precizăm că este autorul a peste 120 de articole de specialitate, publicate în presa centrală de profil (în revistele Capital, Business Magazin, Curierul fiscal și Tribuna Economică și pe portalul www.fiscalitatea.rom, aparţinând Rentrop & Straton), precum şi autor sau coautor al unui număr de 11 cărţi de specialitate în domeniul fiscal. Cea mai recentă carte publicată, în calitate de coautor, se intitulează “Preţurile de transfer: între optimizare fiscală şi evaziune transfrontalieră – ediția a II a” (editura C.H. Beck, Bucureşti, octombrie 2013).

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90