930 x122 grota rece

MIRCEA_DRAGHICI_SEDIUL_PSD_ARGES_2

Mircea Drăghici salută creșterea exporturilor românești

Creșterea exporturilor românești și prezența Argeșului pe locul doi în topul județelor cu cel mai mare export au fost salutate în Parlament printr-o declarație politică a deputatului PSD Mircea Drăghici.

„Guvernul condus de Victor Ponta, prin mijloacele eficiente puse la dispoziţia reprezentanţilor mediului de afaceri din România, a reuşit să crească în mod semnificativ exporturile. România a exportat în prima jumătate a acestui an bunuri de 23,71 de miliarde de euro. Bucureştiul şi judeţele Argeş, Timiş, Arad şi Braşov au asigurat aproape jumătate, respectiv 47,3%, din totalul exporturilor!

Faptul că judeţul pe care îl reprezint în Parlament se găseşte pe locul al doilea în acest top este un motiv de mândrie atât pentru cetăţeni, cât şi pentru autorităţile publice locale. Se poate remarca faptul că Argeşul a reuşit să întreacă judeţe cu o istorie mult mai solidă a exporturilor, precum Timiş, Arad şi Braşov. Astfel, judeţul Argeş a avut exporturi de 2,6 miliarde de euro – 10,97% din total, în urcare cu 12,38% față de anul trecut”, a declarat Mircea Drăghici, deputat PSD de Argeș.

“Acestea nu sunt singurele veşti bune din economie. Aşa cum a anunţat premierul Victor Ponta, potrivit datelor Eurostat, România se află pe primul loc în Europa la creștere economică, cu 1,6%. Faţă de trimestrul al doilea, România a înregistrat o creștere de 4,1%. Bineînţeles că această creştere este meritul exporturilor şi al absorbției fondurilor europene. Mai mult, după cum se anunţă bugetul pe anul 2014, creşterea economică rămâne prioritatea actualei guvernări. Numai la investiţii vor ajunge 40 de miliarde!”, a adăugat Mircea Drăghici.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Un comentariu

  • sorin spune:

    Care au fost, concret, masurile luate de guvernul Ponta care au dus la cresterea exporturilor? Cumva pretul la gaze naturale? Sau poate minunatele drumuri pe care circula tir-urile de la uzina. Concret, care e meritul guvernului? Sa vorbesti fara sa spui nimic e foarte simplu. Si eu pot sa spun ca de fapt exporturile au crescut gratie mie. Ce-au facut minunatii politruci de Arges ca Argesul sa nu depinda atat de mult de prezenta francezilor la Mioveni.Haideti domnul Draghici, raspundeti la niste intrebari altfel e vorbarie fara substanta .

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90