930×122 CAPRA 5

declarare

VINO SĂ-ȚI DECLARI VENITURILE!

Astăzi este termen pentru declararea la Fisc a veniturilor obținute anul trecut. Veniturile pot fi declarate și după 26 mai, dar cu plata unei amenzi cuprinsă între 50 și 500 de lei. Declaraţia (formularul 200) trebuie completată și depusă de persoanele fizice care au realizat, în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani şi/sau în natură din România, provenind din:

Citiți și: Mai mulți bani pentru milioane de români din 2025: Categorii de venituri majorate

1.Activităţi independente (venituri comerciale, din profesii libere sau din drepturi de proprietate intelectuală)

2.Cedarea folosinţei bunurilor

Citiți și: ANAF, sancțiuni de infarct!

3.Activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real

4.Silvicultură şi piscicultură

5.Transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise

6.Operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni de acest gen.

În schimb, NU au obligaţia depunerii formularului 200 persoanele fizice care au realizat următoarele categorii de venituri:

a)venituri nete determinate pe bază de norme de venit, cu excepția contribuabililor care au depus declarații privind venitul estimat/norma de venit în luna decembrie și pentru care nu s-au stabilit plăti anticipate, conform legii

b)venituri din activităti independente a căror impunere este finală

c)venituri din cedarea folosinței bunurilor sub formă de arendă a căror impunere este finală

d)venituri din cedarea folosinței bunurilor prevăzute la art. 63, alin. (2) din Codul fiscal a căror impunere este finală, cu excepția contribuabililor care au depus declarații privind venitul estimat/norma de venit în luna decembrie și pentru care nu s-au stabilit plăți anticipate, conform legii

e)venituri sub formă de salarii şi venituri asimilate salariilor pentru care informaţiile sunt cuprinse în declaraţia privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit sau declaraţii lunare, depuse de contribuabilii prevăzuţi la art. 60 din Codul fiscal

f)venituri din investiţii, cu excepţia celor prevăzute la pct.5 şi 6, precum şi venituri din premii şi din jocuri de noroc a căror impunere este finală

g)venituri din pensii

h)veniturile din activităţi agricole a căror impunere este finală

i)venituri din transferul proprietăţilor imobiliare

j)venituri din alte surse. (Foto: Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș)

PIZZERIA SAPORI 555 222
570 X 90 CAPRA 3