Donaris 930 x 122

Arges

ACUM: PERCHEZIȚII ÎN ARGEȘ

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, desfășoară la această oră 205 percheziţii domiciliare în Capitală și în județele Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea, fiind vizate mai multe persoane şi societăţi comerciale bănuite de evaziune fiscală.

Citiți și: A fost prinsă! Venea încărcată cu „marfă”: Aur, țigări și parfumuri

Din probatoriul administrat au rezultat indicii temeinice că în perioada 1.01.2014 – 31.10.2015 reprezentanții legali ai unor societăți comerciale cu sediul în București și Ilfov și puncte de lucru deschise în mai multe județe din țară s-au sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, prin omisiunea înregistrării contabile şi declarării fiscale a tuturor veniturilor încasate în urma comercializării de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, precum şi prin înregistrarea contabilă şi declararea fiscală a unor achiziţii care nu reflectă operaţiuni reale.

În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un număr de 75 de persoane, fiind puse în aplicare mai multe mandate de aducere, audierile urmând a fi efectuate la sediul D.G.P.M.B.

Citiți și: Argeș Accident deosebit de grav! Un TIR s-a răsturnat și a luat foc!

Prejudiciul total adus bugetului de stat este în valoare de aproximativ 6.000.000 de lei.

Activităţile au fost sprijinite de A.N.A.F. – Direcţia Generală Antifraudă, inspectorii fiscali din cadrul acestei instituţii participând alături de organele de cercetare penală la efectuarea percheziţiilor şi a controalelor fiscale la punctele de lucru aparţinând societăţilor comerciale implicate în activităţile evazioniste. Întreaga acțiune beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii şi al Unității Teritoriale de Analiză a Informaţiilor Bucureşti din cadrul I.G.P.R.

Poliția Română, care furnizează informația, nu oferă detalii suplimentare.

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90