- Publicat de: ePitești
- 20-07-2016, ora 16:54
- Știri
DACIAN CIOLOȘ, MESAJ DE CONDOLEANȚE
Premierul Dacian Cioloș a transmis cu puțin timp în urmă un mesaj de condoleanțe la moartea marelui actor Radu Beligan.
Citiți și: RADU BELIGAN A MURIT”Radu Beligan părea nemuritor – acesta a fost primul gând pe care l-am avut când am aflat de plecarea dintre noi a marelui maestru al teatrului românesc, figură emblematică a acestuia mai mult de jumătate de secol. Era firesc ce-am simțit, pentru că talentul, rezistența, forța interioară, energia și echilibrul actorului păreau proiectate, magic, pe un fundal din afara timpului.
E limpede că nemurirea și magia maestrului Beligan rămân neatinse după 75 de ani de carieră în teatru, film, televiziune și radio, peste 80 de roluri și, cel mai important, casa încăpătoare pe care și-a făcut-o în sufletul fiecăruia dintre noi, cei care am avut o viață mai frumoasă grație artei lui – spectatorii.
Citiți și: LA 95 DE ANI, MAESTRUL RADU BELIGAN NE PREDĂ “LECŢIA DE VIOLONCEL”!Ceea ce încununează, însă, tot ce a lăsat publicului său și României Radu Beligan este imaginea unei vieți împlinite, în slujba artei, a umanității – și asta aduce multă speranță, spunând ceva esențial despre omul Beligan.
Îmi pare rău că a plecat dintre noi Radu Beligan, îmi pare rău de imensul loc gol lăsat de el în tărâmul teatrului, sunt alături cu gândul de cei care îl regretă și le transmit condoleanțe sincere. Odihnă în pace maestrului Beligan și fie ca imaginea sa de om împlinit și artist desăvârșit să dăinuie și să inspire peste generații!”