Kaia 930 x 120

apa canal

ȘTEFĂNEȘTI: NOI REȚELE DE APĂ ȘI CANALIZARE

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti anunţă finalizarea lucrărilor executate în oraşul Ştefăneşti prin proiectul „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Argeş“ şi invită cetăţenii să se conecteze la reţelele noi de apă şi de canalizare.

Citiți și: Tarife noi pentru locuitori! Societatea importantă a anunțat oficial

Pentru lucrările executate în cadrul proiectelor cu finanţare externă, procedura de branşare sau racordare se simplifică. Cei interesaţi trebuie să se prezinte la registratura societăţii (Pitești, bulevardul I.C. Brătianu, nr. 24 A) în vederea completării formularului „Comandă execuţie branşament la reţeaua de apă/racord la reţeaua de canalizare“, formular care se poate descărca şi de pe pagina de internet a societăţii www.apacanal2000.ro, secţiunea Clienţi/formulare.

Actele care trebuie depuse împreună cu cererea sunt următoarele:

Citiți și: Anunț de ultim moment: Opțiune importantă pentru clienți!

-copie act de proprietate/închiriere/moştenire

-copie act de identitate solicitant (soţ/soţie, după caz) sau reprezentant firmă

-adeverinţă de la Primărie cu număr stradal (dacă acesta nu este trecut în actul de proprietate).

Totodată, se va plăti o taxă de branşare sau de racordare, taxă care va fi stabilită prin situaţia de plată întocmită pentru fiecare utilizator în parte.

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti execută lucrări de branşare/racordare numai la limita de proprietate, urmând ca fiecare beneficiar să facă lucrarea pe domeniul privat și numai cu firme specializate în lucrări de apă şi canalizare, autorizate potrivit actelor normative în vigoare. Realizarea branşamentelor de apă şi a racordurilor de canalizare fără avizul Apă Canal 2000 SA este clandestină şi atrage răspunderea atât pentru utilizator, cât şi pentru executantul lucrării, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. SC Apă Canal 2000 SA nu îşi asumă nici o responsabilitate pentru lucrările executate după limita sa de competenţă.

Kaia 555×222
570 X 90 CAPRA 3