EcoMoto 930×122

autostrada

INFO TRAFIC – ATENȚIE, ȘOFERI!

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române îi informează pe șoferi că astăzi, până în jurul orei 18, pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti se execută noi lucrări la partea carosabilă.

Citiți și: Doi șoferi din străinătate, probleme serioase pe Autostrada A1

Pe sensul de mers către Piteşti, lucrările (de frezare) se realizează pe tronsoanele kilometrice 18-20, 78-79, 80-82 și 97-98, fiind afectată banda numărul 1. Pe sensul către Capitală, reparațiile (plombare) se execută între kilometrii 77 și 74, fiind afectată, de asemenea, prima bandă.

“Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, le recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan, să semnalizeze şi să se asigure corespunzător la schimbarea benzii de circulaţie.”, recomandă sursa citată.

Citiți și: Atenție, șoferi! Restricții majore pe cel mai circulat drum

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3