(UPDATE ORA 17:30) Nuntașii n-au fost chiar impresionați de amendă și și-au reluat petrecerea. Însă nici oamenii legii n-au renunțat. Potrivit prefectului Emanuel Soare, nunta a fost oprită în cele din urmă.
(UPDATE ORA 14:15) Persoana la care nuntașii s-au adunat a fost sancționată cu amendă de 4.000 de lei, conform Ordonanței Militare nr. 1/2020.
(UPDATE ORA 13:55) S-a luat măsura dispersării persoanelor, iar Poliția continuă verificările în vederea luării măsurilor legale care se impun.
(UPDATE ORA 13.20:) „Sunt echipaje la fața locului pentru verificarea tuturor aspectelor”, precizează Mădălina Epure, purtător de cuvânt al IPJ Argeș.
Polițiștii argeșeni intervin joi în localitatea argeșeană Borlești (sat al comunei Merișani), unde este în plină desfășurare o nuntă țigănească.












