930×122 CAPRA 5

lemne

CANTITATE URIAŞĂ DE LEMNE, TRIMISĂ FĂRĂ DOCUMENTE DE LA O FIRMĂ DIN JUDEŢ

În ziua de 28 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeş – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, au acționat pe linia combaterii sustragerii, transportului și comercializării de material lemnos fără forme legale, finalizând verificările la o societate comercială cu sediul în localitatea Hârtiești, având ca obiect de activitate comercializarea, prelucrarea și depozitarea materialului lemnos.

Citiți și: Argeș. Amendați drastic pentru 1,5 metri cubi de lemne

În urma verificărilor s-a constatat faptul că a fost expediată din depozit, fără documente de proveniență, cantitatea totală de 237,49 mc material lemnos de esenţă răşinoase, respectiv peste 220 mc lemn rotund și 17 mc lemn de foc.

Totodată, din verificări s-a stabilit şi că evidenţa intrărilor-ieșirilor de materiale lemnoase nu era completată conform normelor din domeniu.

Citiți și: În Pitești, ca în pădure!

Au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 11.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravenţiile silvice, iar întreaga cantitate de material lemnos nejustificată legal, în valoare de 46.750,51 de lei, a fost confiscată valoric.

(Foto: descriptiv)

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90