- Publicat de: ePitești
- 5-04-2024, ora 16:56
- Știri
Sprijin financiar pentru cei care stau la bloc!
Sprijin financiar pentru cei care stau la bloc!
Citiți și: Ce lovitură! Nu se mai dă acest ajutor important de la stat!Persoanele cu venituri mici care au așteptat să beneficieze de ajutorul de la stat pentru montarea de repartitoare de căldură în apartamentele lor vor trebui să mai aștepte câteva luni înainte de a putea demara procesul.
Potrivit unui proiect de ordonanță aflat în dezbatere, Ministerul Investițiilor propune amânarea începerii montării repartitoarelor până la finalul verii.
Citiți și: Lovitură teribilă pentru pentru cei de la bloc care au centrale termiceMai exact până pe 31 august.
Inițial, termenul stabilit pentru începerea procesului de montare era 15 aprilie.
Cu toate acestea, propunerea Ministerului Investițiilor prevede o amânare până la sfârșitul lui august a acestui an.
Astfel, acțiunile necesare pentru achiziționarea și montarea repartitoarelor de căldură vor putea fi demarate abia în acea perioadă.
Sprijin financiar pentru cei care stau la bloc!
Conform prevederilor din OUG 166/2022, ajutorul de la stat pentru montarea repartitoarelor de căldură este stabilit la cel mult 750 de lei.
Și se acordă pentru fiecare locuință sau gospodărie vulnerabilă, după montarea acestora de către o firmă autorizată.
Beneficiarii acestui ajutor financiar sunt
– pensionarii cu vârsta peste 60 de ani,
– persoanele cu handicap cu venituri mici,
– familiile care primesc alocație pentru susținerea familiei
– familiile și persoanele singure care primesc ajutor social.
Este important de menționat că termenul limită pentru utilizarea acestui ajutor financiar rămâne 27 decembrie 2024.
Totodată, termenul limită pentru dotarea apartamentelor cu repartitoare și contoare de apă caldă este stabilit la 31 decembrie 2024, o dată apropiată celei până la care se va putea folosi și ajutorul de 750 de lei pentru montarea repartitoarelor.
Această măsură vine în sprijinul familiilor cu venituri reduse sau vulnerabile.
Și contribuie la creșterea eficienței energetice a locuințelor și la reducerea cheltuielilor cu încălzirea în sezonul rece.
Foto: Descriptiv