263×587 grota rece

Sistem audio-video secret, găsit din greșeală într-un VW Polo de Poliție

Sistem audio-video secret, găsit din greșeală într-un VW Polo de Poliție

Momente tensionate pentru un echipaj de poliție din Mehedinți, după ce în timpul unei misiuni au simțit un puternic miros de plastic ars în autospeciala marca „Polo”.

Polițiștii au încercat să coboare, însă au constatat că sistemul de închidere centralizată era blocat, iar portierele nu se mai puteau deschide.

IMM 930×122
Eurial 555 x222

În urma verificărilor efectuate, s-a descoperit că în interiorul uneia dintre portiere fusese montat un sistem audio-video improvizat, care a provocat defecțiunea și a generat un risc iminent de scurtcircuit, se arată un mesaj postat de Sindicatul Europol.

Norocul a fost că autospeciala era în folosință în momentul producerii incidentului — altfel, aceasta ar fi putut lua foc în parcare, potrivit polițiștilor.

Sistem audio-video secret, găsit din greșeală într-un VW Polo de Poliție

După incident, oamenii legii au transmis, cu o notă de ironie, un mesaj care s-a viralizat în mediul intern:

„Când montați tehnică pentru a culege date privind posibile fapte de corupție, fiți puțin mai atenți, că riscăm să ardem și probele, și colegii.”

Autospeciala a fost scoasă din uz pentru verificări tehnice, urmând ca specialiștii să stabilească în ce condiții a fost montat sistemul improvizat și dacă există pericolul ca situații similare să se repete.

Video: Facebook/Sindicatul Europol

930X122 MAIA
555*222 supernova

Foto: Descriptiv

570×90 MAIA
New Profesional Consult 263×587