Gigantul spaniol de modă Tendam, unul dintre principalii competitori ai Zara pe piața europeană, pregătește o extindere accelerată în 2026 și vizează deschiderea a aproximativ 140 de magazine noi la nivel internațional.
Printre țările incluse în planurile de dezvoltare se află și România, arată retail.ro.
Potrivit raportului anual al acționarului majoritar 2PointZero Group, numărul noilor unități programate pentru acest an este aproape triplu față de cel înregistrat în 2025. Strategia marchează primul an complet al companiei sub controlul Multiply Group, conglomerat aparținând familiei regale din Abu Dhabi.
Planul de expansiune urmărește atât consolidarea piețelor unde grupul este deja prezent, cât și intrarea pe piețe noi.
Gigant concurent al Zara deschide magazine în România
România este menționată printre destinațiile strategice vizate, alături de alte țări unde compania nu operează încă magazine.
În paralel, Tendam va continua dezvoltarea pe piețele prioritare precum Portugalia, Mexic, Franța și regiunea Benelux, dar analizează și oportunități în Orientul Mijlociu, în special pentru brandurile dedicate segmentului adult.
Pe lângă extinderea rețelei fizice, grupul accelerează investițiile în comerțul online.
Compania intenționează să își extindă prezența digitală prin platforme proprii și partenere și să integreze soluții bazate pe inteligență artificială pentru optimizarea stocurilor, prețurilor, logisticii și campaniilor de marketing.
Tendam, cunoscut anterior sub numele Grupo Cortefiel, deține un portofoliu important de branduri, printre care Women’secret, Springfield, Cortefiel, Pedro del Hierro, Hoss Intropia, Slowlove și Fifty.
În prezent, grupul operează peste 1.800 de puncte de vânzare în mai mult de 80 de piețe la nivel mondial.
În ultimele 12 luni raportate, compania a înregistrat venituri de 1,4 miliarde de euro și un EBITDA de peste 340 de milioane de euro.
Foto: Descriptic/es.linkedIn.com




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)







