New Profesional Consult 930 x 122

murături

PREDOIU SE APĂRĂ ÎN SCANDALUL PRIMELOR DE MURĂTURI DE LA ARPECHIM

Cătălin Predoiu, desemnat ieri oficial de PNL în Piteşti să devină premier în eventualitatea în care partidul ajunge la putere, are un mesaj pentru foştii şi actualii angajaţi ai OMV Petrom-Arpechim care trebuie să restituie sume importante de bani societăţii, aşa numitele „prime de murături”.

Citiți și: Prime babane – 500 € de „căciulă”! Să vină banii pentru angajații Dacia!

Predoiu a declarat că el nu are nicio implicare în procesul în urma căruia angajaţii au fost nevoiţi să returneze la OMV Petrom sume mari de bani (unii sunt acum executaţi silit).

„Eu nu mai eram în firma de avocatură care a câştigat procesul cu salariații. Îmi pare rău de angajaţii de la Arpechim şi Petrom care au pierdut, dar să ştiţi că nu am nicio emoţie, pot merge oricând în mijlocul lor, pentru că nu mai eram în firmă (n.r. – era ministru al Justiţiei în acea perioadă). În plus, nici după ce nu am mai fost ministru nu am mai revenit la acea firmă, care avea 8 acţionari, ci mi-am făcut un cabinet individual. Acum nu mai fac avocatură, m-am dedicat total politicii.”, a spus Predoiu.

Citiți și: Un profesor debutant va câștiga un salariu net de 4.600 de lei pe lună!

Eurial 555 x222
570 X 90 CAPRA 3