- Publicat de: ePitești
- 9-03-2016, ora 15:22
- Știri
„LACTATE BRĂDET”, PRIMA REACȚIE DUPĂ REZULTATUL DE LA „CANTACUZINO”
În urmă cu puțin timp patronul de la „Lactate Brădet”, Marius Badea, a publicat pe contul de socializare al firmei prima sa reacție la știrea potrivit căreia rezultatele analizelor de la Institutul „Cantacuzino” au arătat că nu laptele produs de fabrica din județul Argeș este cauza îmbolnăvirii bebelușilor diagnosticați cu sindrom hemolitic uremic.
Citiți și: Alertă alimentară! Produs îndrăgit de copii retras din magazinele Lidl!„Este oficial, Institutul „Cantacuzino” a publicat rezultatul final: brânza noastră nu este cauza îmbolnăvirilor celor mici. Este cea mai bună veste pe care am primit-o de la naștere. A sosit momentul să pornim la treabă. După câteva zile în care am cunoscut numai oameni cu totul și cu totul deosebiți, încercând să aflu mai multe puncte de vedere, acum sunt gata să vă prezint concluzia. Sper ca alegerea mea să fie pe placul celor mai mulți și să fie soluția perfectă.
Am ales să lucrăm cu o echipă de oameni speciali, care au cunoscut în viață atât succesul, cât și suferința adevărată. Eu sunt foarte hotărât să nu renunț, datorita vouă! Vreau să conduc acest proiect, care să arate tuturor că românii pot să facă un produs românesc adevărat.
Până acum mi-am respectat mereu furnizorii și clienții. Am plătit mereu prețul CEL MAI BUN pentru laptele achiziționat de la fermieri și microfermieri, am oferit clienților produse de CALITATE, la un preț convenabil. Am reinvestit, în fiecare an, profitul obținut, pentru a putea face față competiției cu companiile străine. Oricât de greu a fost, nu m-am lăsat doborât niciodată. Am muncit 15 ani, timp în care am crescut puțin câte puțin. Am fost convins că pot să fac ceva pentru comunitatea în care m-am format ca om. Am crezut că pot să pun câte o cărămidă la reconstruirea acestei frumoase țări în care am fost privilegiat de Dumnezeu să trăiesc, fiind convins că dacă fiecare dintre noi am face acest lucru ne va fi bine atât nouă, cât și semenilor noștri.
Am crezut întotdeauna în oameni și în omenia lor, cu toate că de-a lungul vieții am fost de multe ori lovit prin spate, probabil ca mulți dintre Dumneavoastră, dar întotdeauna mi-am lins singur rana și am lăsat dreptatea să vină singură. Așa cum în anul 2008 un incendiu nemilos mi-a distrus tot, și acum am puterea să o iau de la capăt, ca împreună să realizam ceva de vis.
Astăzi punem prima cărămidă la construirea companiei Brădet Românesc S.A. Începem să strângem capitalul social. A SOSIT MOMENTUL să vedem cât de PUTERNICI suntem în fața celor care vor să îngroape tot ce este produs AUTENTIC ROMÂNESC. După strângerea capitalului, pe durata a 60 de zile, înființăm societatea pe acțiuni și, în funcție de banii subscriși, decidem: fie construim o fabrică nouă, fie extindem fabrica actuală. Dacă reușim să construim o fabrică nouă, actuala fabrică va intra în circuitul agroturistic. Suntem amplasați într-o zonă de vis, o zonă de maximă relaxare, la care toți acționarii vor avea acces gratuit după o regulă stabilită împreună. Modalitatea de subscriere este simplă și total transparentă, fiind asigurată de platforma sprijina.ro.
Așadar, începem. Cu Dumnezeu înainte!”, scrie Marius Badea pe pagina de socializare a „Lactate Brădet”.
Despre rezultatele analizelor făcute de Institutul „Cantacuzino” din București, aici: http://epitesti.ro/stiri/sanatate/institutul-cantacuzino-nu-branza-bradet-a-imbolnavit-bebelusii/.