De ce greşeşte Breban

Am urmărit cu atenţie disputa iscată privind declararea romancierului Nicolae Breban de către CNSAS ca fiind colaborator al fostei securităţi. Principala dispută s-a desfăşurat între Breban şi prestigiosul critic literar Nicolae Manolescu.

Manolescu într-un editorial s-a declarat destul de sceptic şi prudent privind această acuză. Nu există un angajament şi se pare că CNSAS se bazează pe informaţii din arhivele securităţii scrise de securişti şi nu de către cel învinuit. Cred că majoritatea se pot categorisi ca bârfe. Nu există dovezi clare a unor inconveniente create unor cetăţeni români. Se pare că principalele acuze privesc relaţiile încordate dintre Breban şi membri proeminenţi din exilul parizian în frunte cu Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca. După ’90 am avut surpriza să văd eul extrem de umflat al scriitorilor, incredibile aroganţe şi narcisisme care nu le fac bine. A dispărut mult din solidaritatea tagmei scriitoriceşti determinată de dictatura comunistă şi a rămas în loc micimea umană a unora dintre ei. Unii comentatori nu uită să sublinieze că Breban a fost unul din primii critici ai dictaturii ceauşiste prin tezele din iulie 1971. Nicolae Breban a riscat totul, poziţia administrativă de redactor şef la România Literară, locul din CC al PCR, locuinţa de lux dintr-o vilă. S-a întors înapoi în România cu un paşaport german, datorit originii mamei sale, fără a mai avea acces la privilegiile trecute. Această întoarcere ciudată a ridicat multe semne de întrebare alimentând tot felul de zvonuri răuvoitoare. Scriitorul a continuat să publice romane foarte penetrante precum Îngerul de ghips, Bunavestire şi Don Juan. Ultimul roman antedecembrist a fost Întoarcerea la zid, extrem de ermetic şi confuz. Eu am fost marcat îndeosebi de romanul din 1964 În absenţa stăpânilor, un roman care privea viaţa din perspectiva femeii, a bătrânilor şi a copilului, stăpânul fiind bărbatul. Romanele de psihologie abisală ale lui Nicolae Breban au produs o puternică impresie şi l-au impus ca unul din cei mai importanţi romancieri postbelici, alături de Marin Preda. Un adevărat caz literar a fost Bunavestire, care a declanşat reacţiile rău voitoare ale lui Titus Popovici la o plenară a conducerii PCR. Aflăm acum că a avut complicaţii cu manuscrisul care s-a încercat trimiterea lui în străinătate.

Dacă Nicolae Manolescu a exprimat unele îndoieli privind colaborarea dar a uitat să arate împotrivirea la politica ceauşistă, alţii nu au uitat să exprime îndoite dubii asupra colaboraţionismului. Alex Ştefănescu a fost vehement de partea marelui romancier, iar Ion Vianu nu a uitat că în vremurile alea extrem de câinoase Breban i-a luat apărarea. Este ştiut de la Europa Liberă că Breban s-a implicat în apărarea lui Paul Goma, chiar dacă acesta ulterior a negat şi şi-a arătat lipsa de recunoştinţă faţă şi de cei aflaţi în exil şi extrem de activi în apărarea sa.

Cei mai vehemenţi în acuzarea lui Breban se arată anumiţi jurnalişti tineri care nu au trăit respectivele vremuri, când era extrem de greu să fi erou şi erau multe situaţii care te puteau compromite. Spre cinstea sa Bogdan Cretu un jurnalist tânăr în Observator cultural dă beneficiul dubiului lui Breban.

De ce a greşit Breban? Pentru că în loc să ceară public probe CNSAS pentru acuza de colaboraţionism s-a angajat într-o dispută neavenită cu Nicolae Manolescu. Este păcat pentru literele româneşti, dar aceste acuze de colaboraţionism făcute de CNSAS trezesc mari semne de întrebare. Care este acum locul public al lui Ion Besoiu, Alexandru Repan, sau Andrei Blaier ca să-i facă obiectul cercetărilor acestei instituţii. Nu cumva trezesc acestea mari confuzii? Retrospectiv ne amintim jalnica prestaţie a lui Mihail Sadoveanu ca tovarăş de drum a comuniştilor postbelici pentru a-şi păstra privilegiile, abjecta sa semnătură pe documente de condamnare la moarte a unor eroi anticomunişti, fără a uita penibilul Lumina ne vine de la răsărit?

Ce ne facem că în condiţiile libertăţii de exprimare post decembriste sunt scriitori şi jurnalişti care în locul obiectivităţii devin mercenari fără nicio tresărire a unor interese politice?