Frumoasele străine de Mircea Cartarescu

Îl citesc pe Cărtărescu mai ales prin presă. Am avut plăcerea să citesc volumul de mare succes De ce iubim femeile şi mi-a lăsat o bună impresie. Aşa că citind şi despre buna primire a ultimei cărţi a lui Cărtărescu, am cumpărat-o de la sursă, adică Librăria Humanitas. Am avut plăcuta surpriză să fie şi cu autograful autorului, care-i sporeşte valoarea de piaţă. Frumoasele străine este o carte tare simpatică pe care n-o mai laşi din mână, am terminat-o aproximativ într-o zi.

Nu mă aşteptam la resursele de umor de care dispune Cărtărescu. În prima povestire Antrax autorul primeşte un plic în care crede că este antrax, dar se dovedeşte că de fapt era produsul intim al expeditorului un excentric artist danez. Aventurile plicului îl conduc pe autor şi soţie la poliţie, unde are de a face cu noul look al acestei vechi instituţii miliţieneşti, vezi şi ultimele lor reacţii la adresa prezidentului de la Cotroceni.

Următoarea povestire Frumoasele stăine este traducerea iniţiativei culturale Les belles etrangeres, evident franţuzeşti. Deci, sunt invitaţi în Franţa de către această fundaţie 12 scriitori români. Povestirea relatează cu înflorituri proprii, după cum mărturiseşte autorul, a aventurilor ocazionate de această călătorie, unde autorii susţin lecturi publice. Cea mai amuzantă este cea de la Castelnaudary, capitala fasolii cu ciolan (în special de raţă) cu o seară românească cu cântece. Da, pentru că suportul muzical este asigurat de Les amoreux gitanes, nişte ţigani pripăşiţi prin zonă. Toată deplasarea franceză este dominată de spectrul frigului, era noiembrie, cu toate că se ajunge prin Sud, dar în Pirinei. Probabil că autorul a dezvoltat o mare sensibilitate la frig, din vremurile dinainte când prin ’85-86, dârdâiam de frig în apartamentele veşnic îngheţate. Călătoria franceză este ocazia rememorării şi altor călătorii în străinătate ale autorului. Aici autorul îşi subliniază sărăcia, economiile drastice pe care le-a făcut, nepermiţându-şi lucruri, care ulterior le-e regretat. Sunt aici pe aceeaşi lungime de undă cu autorul şi eu am trăit anii ’90 cu drastice economii la ieşirile în străinatate, dar au venit anii 2005-2008 ai odiosului Tăriceanu şi totul s-a schimbat. De asemenea, aici avem oportunitatea de a afla comportarea scriitorilor, orgoliile şi bîrfele care domină această comunitate. Totul este dominat la scriitorul român de unicitatea şi superbia propriei opere şi de nulitatea celorlalţi. Autorul ne dă mostre de traducere a unor francezi care se trezesc că visează în limba română, rezultatul fiind adesea catastrofal. Peste tot apar comunităţile de studente române la studii în Franţa mânate de entuziasme literare. Ce m-a frapat la Cărtărescu este sensibilitatea la simbolurile naţionale. Scriitorul vede enorm şi simte monstruos. Totul despre România este în notă mizerabilistă, suntem cufundaţi într-un generalizat dezastru. Străinii ne percep altceva decât suntem. Eu unul n-am avut niciodată sentimentul ăsta în ieşirile mele în străinătate, dar poate fi de vină şi sensibilitatea ulcerată a lui Mircea Cărtărescu. Cel mai tragicomic moment al sejurului este ocazionat de inivitaţia la radioul internaţional francez RFI, unde autorul este lăsat pe dinafară, pe motiv că nu vorbeşte liber franţuzeşte. De acest complot este acuzat Dumitru Ţepeneag, devenit vajnic adversar pe motiv că nu a fost adulat într-unul din tomurile de critică literară ale autorului. La această deplasare era invitat şi un amic de-al meu, menţionat ca participant, dar invizibil în povestire, probabil neintersectând-se cu autorul.

Ultima povestire Bacoviană este dedicată unei aventuri la Bacău în compania unor scriitori locali prin anul ’85. Povestirea este în tonul filmului lui Cristian Mungiu, premiat la Cannes Patru luni trei săptămîni şi două zile. Apropo’ de regizor, autorul îl invidiază pentru fracurile ocazionale pe care Cărtărescu nu le găseşte în împrejurări similare. Sejurul băcăoan este dominat de o foame disperată, gazdele uitând să-i dea să manânce. Episodul principal de natură culturală are loc într-o sală goală, din care sunt daţi afară femeia de serviciu. Autorul trăieşte frustrarea că lui să i se oferă exact 5 minute din orele consumate cu acest eveniment cultural în care amicii băcăoani îşi exhibă frustrările literare. Urmează o noapte de groază într-un Aro care-i duce în pustietăţi la o cruce care marca bătalia de la Mărăşeşti, locul unde eroicii noştri compatrioţi i-au i-au învins pe nemţi echipaţi doar în izmene. Urmează un episod erotic, la Moineşti, autorul fiind invitat să beneficieze de seviciile unei curve plătite în prealabil de scriitori băcăoani, autorul însă refuzând ferm oferta care conduce la cearta între ceilalţi în a beneficia de serviciile buburoasei domnişoare. Finalul are loc la Tescani, unde autorul cu burta plină de ciuperci are un vis erotic cu Maruca Cantacuzino, stăpâna moşiei şi soţie a lui Enescu. Plecarea din Bacău cu bilet de tren cumpărat de cel care-l invitase, scriitorul Ciubotaru, se încheie cu un dezastru, Cărtărescu uită în hodorogitul Aro valiza plină cu producţiile sale literare.

Cartea merită citită, o recomand cu căldură!

PS.

Mircea Cărtărescu nu se dezminte. Într-un editorial de azi 1 octombrie îşi reînoieşte frustrările de autor român, ocazionate de vizita în România a Herthei Muller, nobelista bănăţeană.