Recitind "România la fundul grămezii"

Recitind „România la fundul grămezii”

Citind în România Literară o recenzie a unei cărţi despre prestigiosul istoric englez Tony Judt mi-am reamintit de necruţătorul articol al acestuia apărut în New York Review of Books în 2001.

Aşa că l-am căuta pe internet ca să-l recitesc. Ştiu că l-am citit pe internet în original, din curiozitatea stârnită de primele reacţii din presa autohtonă. Lectura articolului făcută după 11 ani nu mi-a mai retrezit suspiciunile şi sensibilităţile de atunci. De ce oare? Pentru că atunci eram chiar la începutul revenirii noastre spre instituţiile şi ansamblele internaţionale de care fusesem despărţiţi de către comunism. Eforturile preşedintelui Emil Constantinescu de a îndrepta România pe direcţia clară a apartenenţei europene sunt şi astăzi denigrate de voci interesate care nu pot accepta criticile acestuia la adresa actualităţii româneşti. Îmi reamintesc de eforturile eşuate în 1997 de a fi integraţi în NATO, aceasta s-a întâmplat de abia în 2003. La sfârşitul lui 1999 România a fost inclusă în programul de aderare la Uniunea Europeană şi atunci când a fost scris articolul noi românii făceam primii paşi. Sensibilităţile româneşti priveau frustrarea noastră de a nu fi imediat incluşi în susnumitele organizaţii, si eram enervaţi de criticile juste în perspectiva de azi realităţii româneşti. Cu toate că mai adeşti la anumite erori de informare nu poţi să nu remarci că Judt avea dreptate în unele privinţe privind societatea românească. Eforturile pe care le făceau atunci românii au avut răsplata lor, suntem astăzi mult mai siguri de noi şi avem curajul să ne privim neîmplinirile.

Pentru că dacă eforturile făcute în perioada 2001-2004 de a îndeplini dezideratele europene au condus la mari speranţe acestea în parte s-au împlinit în perioada 2005-2008. Românii au început să trăiască mai bine, să aibă mai multă încredere, să spere. Ne-a lovit criza ca pe toate celelalte ţări, cumva mai puternic. În 2009 s-a trăit iluzoriu cu guvernarea PDL-PSD care trebuia să mintă pe români că bunăstarea se poate menţine. Motivul era realegerea preşedintelui Băsescu, care s-a şi întâmplat în primul rând din cauza prostiei contracandidatului Geoană. Au urmat anii de restrişte din 2010 până acum. Măsurile de austeritate necesare şi cu un an înainte au lovit dur populaţia. Salariile bugetare au fost micşorate cu 25% şi din pensii s-a tras o halcă mai mică de la impozitarea suplimentară pentru sănătate, TVA s-a majorat de la 19 la24%. Aceste măsuri care au re-echilibrat bugetul, au avut consecinţe dezastruoase pe plan social şi moral. Erau necesare dar trebuiau dezbătute atât cu cetăţenii dar şi cu opoziţia politică. Încurajat de slaba reacţie populară, o reacţie slabă a sindicalismului aproape distrus de neîncrederea membrilor, preşedintele Băsescu s-a simţit încurajat şi a preluat total iniţiativa, conducând de facto guvernul şi reuşind să impună prin asumare o serie de legi menite după opinia sa să modernizeze România. Dar la începutul anului 2012 acesta a depăşit orice limite. Un guvern obedient şi supus hachiţelor sale cu un prim ministru Boc lipsit de personalitate şi o majoritate minimă realizată prin trădarea unor parlamentari care făceau parte din partidele aflate în opoziţie, în coaliţie cu un UDMR interesat trecea fără vot legi care pot afecta şi afectează în sens negativ pe români. Nu pot să remarc decât un singur lucru pozitiv: un bacalaureat mult mai dur, s-a întâmplat un fenomen similar şi în timpul ministeriatului Marga, când s-au declanşat primele reforme ale învăţământului.

Aşa că lumea a explodat când în marea de incompetenţă pedelistă un specialist, doctorul Raed Arafat, autorul SMURD a fost obligat să demisioneze din cauza unei foarte discutabile legi a sănătăţii. Piaţa Universităţii s-a umplut de protestatari de acest fenomen molipsindu-se toată ţara. Preşedintele Băsescu a fost obligat să dea înapoi. Arafat s-a reintegrat în minister, legea sănătăţii a fost retrasă, ministrul Baconschi a fost demis şi finalmente prim ministrul Boc şi-a dat demisia. Dezideratele principale: demisia preşedintelui şi alegerile anticipate nu s-au îndeplinit încă pe fondul unor demonstraţii neîntrerupte care au depăşit deja o lună. Noul guvern instalat avându-l în frunte pe Mihai Răzvan Ungureanu are încă de demonstrat că este altceva, deja Ungureanu a avut derapaje, dar să aşteptăm. Avem o iarnă excepţională, gestionată foarte prost de autorităţi.

Presa tipărită şi on-line a devenit în exclusivitate supusă puterii, perioada ministeriatului Năstase fiind o dulce amintire. Un fenomen interesant s-a întâmplat cu televiziunile. Canalul de ştiri Antena 3, vehement anti-Băsescu a devenit cel mai vizionat canal tv din România, depăşindu-le pe generalistele PRO TV şi Antena 1. Din păcate TVR şi Radioul oficial au devenit atât de obediente puterii de azi că îţi reamintesc de penibilele momente din 1990.

România se află din nou la fundul grămezii. Îşi poate reveni? Eu cred că da! Pentru că se trezeşte un nou spirit civic, politicienii au primit un serios avertisment că modul lor de comportament este inacceptabil. Din păcate preşedintele Băsescu şi coaliţia minuscul majoritară rămân surzi la vuietul străzii!