263×587.jpg La COCOS

Calendarul marilor investiții. Când vor fi deschise autostrăzile din Argeș

Calendarul marilor investiții. Când vor fi deschise autostrăzile din Argeș

Vești importante pentru șoferii din Argeș și pentru întreaga regiune de sud a țării. Potrivit calendarului proiectelor de autostrăzi și drumuri expres aflate în execuție, următorii ani vor aduce noi deschideri de trafic pe coridoarele care leagă județul Argeș de București și de centrul țării.

Cel mai important proiect pentru județ rămâne Autostrada Sibiu – Pitești (A1), investiția care va asigura prima traversare completă a Carpaților pe autostradă.

930×122 LA COCOS
Posada Curtea de Arges 555×222

Conform calendarului de execuție, în anul 2026 este programată deschiderea Secțiunii 4 Tigveni – Curtea de Argeș, cu o lungime de aproape 10 kilometri. Tronsonul este deja în execuție și va reprezenta un nou pas spre finalizarea integrală a autostrăzii, conform zf.ro.

Calendarul marilor investiții. Când vor fi deschise autostrăzile din Argeș

Pentru anii următori sunt programate și cele mai dificile loturi montane ale proiectului:

2029 – Secțiunea 2 Boița – Cornetu, cu o lungime de 31,33 km;

2029 – Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni, cu o lungime de 37,40 km.

Odată cu finalizarea acestor segmente, șoferii vor putea circula neîntrerupt pe autostradă între Pitești și Sibiu, una dintre cele mai așteptate investiții de infrastructură din România.

Un alt proiect cu impact major pentru argeșeni este Autostrada Bucureștiului (A0). În anul 2026 sunt programate pentru deschidere:

Lotul 4 al Centurii București Nord (DN3 Cernica – A2);

930×122 LA COCOS
Eurial 555 x222

Lotul 3 parțial (Afumați – Cernica);

Lotul 1 (Corbeanca – DJ601 – DN1).

Finalizarea acestor sectoare va facilita accesul din Argeș către nordul și estul Capitalei fără traversarea zonelor aglomerate din București.

La nivel național, calendarul prezentat include aproape 946 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres aflați în execuție, cu termene de finalizare cuprinse între 2026 și 2031.

Pentru județul Argeș, cea mai importantă miză rămâne însă finalizarea completă a Autostrăzii Sibiu – Pitești, proiect strategic care va transforma regiunea într-un nod logistic esențial și va reduce semnificativ timpul de deplasare către vestul Europei.

570×90 LA COCOS
263 X 587 CUMPANA 1