Un bărbat de 46 de ani din Moșoaia a fost reținut de polițiști după ce a dat buzna în apartamentul fostei iubite și a luat la bătaie un alt bărbat.
Ulterior, bărbatul a fost pus sub control judiciar.
IPJ Argeș precizează:
„În ziua de 24 august a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de violarea sediului profesional și loviri sau alte violențe, și au reținut un bărbat de 46 de ani, din Moșoaia.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 23 august a.c., cel în cauză ar fi pătruns fără drept în apartamentul unde își are domiciliul fosta concubină și, totodată, sediul o societate comercială, unde ar fi lovit un bărbat de 50 de ani.
După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar în ziua de 25 august a.c., față de acesta a fost dispusă cercetarea sub măsura preventive a controlului judiciar.”
Foto principal: descriptiv/ Sursă: botosaneanul.ro











