[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

EDILII ARGEŞENI, ÎNGROZIȚI: „PUNEM LACĂTUL PE PRIMĂRII?”

În ședința Colegiului Prefectural o parte dintre primarii din Argeș au criticat dur modul de atribuire după o nouă formulă a fondurilor de la bugetul de stat către localități.

Elocvent în acest sens a fost discursul primarului comunei Suseni, Radu Doru, care a avertizat că trebuie luate urgent măsuri, deoarece în caz contrar multe primării „vor pune lacătul pe uşă”.

IMM 930×122
Eurial 555 x222

„Am văzut că atunci când merge ceva trebuie musai să-l stricăm! Este cazul noului mod de atribuire a fondurilor. Vechiul sistem se reglase, era în regulă, cel nou a făcut să apară anomalii mari. Nu am dormit azi-noapte şi am făcut calcule. După noua formulă, 62 de comune argeşene au primit mai puţini bani, iar 33, mai mulţi. Creşteri ale bugetului – uneori şi cu 449%! – au înregistrat comunele mai mici, mai sărace.

Noi suntem o comună medie. La Suseni am acum un deficit de 9 miliarde de lei vechi! De unde luăm banii? Până la rectificarea din iunie mai e şi nu putem umbla la alte surse! Ce facem, punem lacăte pe primării? La Corbi, la Călineşti sau în alte comune mari e dezastru! Nu mai vorbim de investiţii, ne gândim că ne trebuie bani pentru pază, managementul deşeurilor, iluminat… Ce facem?”, a atras atenția Radu Doru.

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
New Profesional Consult 263×587