Pe ordinea de zi a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) de azi, 17 martie 2026 se află, printre altele, un nou proiect imobiliar care vizează transformarea unei zone industriale de pe bulevardul Nicolae Bălcescu.
Potrivit documentelor, este vorba despre un studiu de oportunitate inițiat de S.C. Ann Reeves & Francesca S.A., care propune schimbarea funcțiunii terenului din zonă industrială în zonă rezidențială cu funcțiuni complementare.
Proiectul vizează dezvoltarea unui ansamblu de locuințe colective înalte, cu un total de 5 corpuri de clădire și aproximativ 275 de apartamente, pe un teren cu suprafața de 13.944 mp.
Regimul de înălțime propus este de Ds+P+8E, cu o înălțime maximă de 30 de metri.
De asemenea, sunt prevăzute 325 de locuri de parcare, spații verzi și locuri de joacă.
O altă investiție, în imediata vecinătate
Așa cum v-am informat AICI, în aceeași zonă de pe bulevardul Nicolae Bălcescu există și o altă investiție imobiliară în pregătire.
Proiectul prevede construirea unui ansamblu rezidențial pe terenul de la nr. 185, aparținând SC Ascendent Imob 24 SRL. Investiția constă în două corpuri de clădire cu regim de înălțime P+10 etaje, cu spații comerciale la parter, precum și o clădire de parcaje cu demisol și terasă circulabilă.
Terenul vizat are o suprafață de 9.661 mp, iar proiectul a primit deja aviz favorabil în cadrul CTATU în noiembrie 2025, urmând să fie supus votului consilierilor locali.
Potrivit datelor publice disponibile pe listafirme.ro, investiția este propusă de SC Ascendent Imob 24 SRL, o societate înregistrată în municipiul Pitești, cu sediul pe strada Găvenii.
Firma are ca obiect principal de activitate cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii, domeniu în care este activă din anul 2023.
Societatea este administrată de oamenii de afaceri Cătălin Grosu și Vasile Dănescu, cei doi fiind totodată asociați ai firmei.

Numele lui Cătălin Grosu este cunoscut pe piața imobiliară din Pitești, acesta fiind considerat unul dintre dezvoltatorii importanți ai orașului.
La rândul său, Vasile Dănescu s-a remarcat prin dezvoltarea unui ansamblu de case și apartamente în zona restaurantului Magic, la marginea Piteștiului, pe teritoriul comunei Moșoaia.
Ulterior, antreprenorul și-a extins activitatea și în București, unde a intrat pe piața imobiliară a Capitalei, ridicând un bloc cu 11 etaje în zona Tineretului, potrivit anchetaonline.ro.
Cine este în spatele companiei Francesca
Potrivit datelor disponibile pe listafirme.ro, Ann Reeves & Francesca S.A. este o companie cu sediul în Pitești, activă încă din anul 1994, având ca obiect principal de activitate fabricarea articolelor de îmbrăcăminte.
Structura acționariatului arată că omul de afaceri Baciu Ovidiu deține pachetul majoritar de acțiuni (peste 98%), fiind principalul nume din spatele companiei.

Alături de acesta mai apar și alți asociați cu participații minoritare.
De-a lungul timpului, compania Francesca a fost una dintre firmele cunoscute din Argeș în domeniul producției textile.
Din punct de vedere financiar, compania a înregistrat în anul 2024 o cifră de afaceri de aproximativ 15,9 milioane de lei, în scădere semnificativă față de anul precedent, când depășea 24 de milioane de lei.
Profitul raportat pentru 2024 a fost de aproximativ 423.000 de lei, iar numărul de angajați a ajuns la 50.
Datele arată o scădere accentuată față de anii anteriori, când compania înregistra cifre de afaceri de peste 50 de milioane de lei.

Zonă în plină dezvoltare
Cele două proiecte conturează o tendință clară de transformare a zonei de pe bulevardul Nicolae Bălcescu, unde terenurile industriale sunt treptat reconvertite în dezvoltări rezidențiale de mari dimensiuni.
Rămâne de văzut dacă membrii Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism vor susține această propunere în forma prezentată.










![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)



![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)

