930×122 senatori-01 psd

demolare

PITEȘTI: ANUNȚATA DEMOLARE A GARAJELOR PROVOACĂ SCANDAL

Piteșteni din zonele Rovine-Traian și Zinca-Basarab Vodă (n.r. – în spatele Colegiului Național „Zinca Golescu”) contestă „corectitudinea, oportunitatea și legalitatea” notificărilor prin care Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești (SPEP) îi informează că nu vor mai fi prelungite contractele de închiriere a domeniului public pentru garajele construite pe domeniul public.

Citiți și: Se întâmplă din nou: Stație de zeci de mii de € din Centru, vandalizată!

În acest sens, la Consiliul Local a ajuns un document prin care două persoane, Gheorghe Nițoi și Costel Nenciulescu, persoane care spun că vorbesc în numele mai multor piteșteni, solicită reanalizarea rezilierii contractelor din zonele respective sau negocierea unui nou termen de demolare a garajelor – după iunie 2020, când ar urma să expire unele dintre contractele de închiriere.

În lipsa unor negocieri (piteștenii cer să fie primiți în audiență la comisia de circulație a municipiului) sau a unui „răspuns favorabil la solicitările și propunerile” lor până pe 18 decembrie 2019, Gheorghe Nițoi și Costel Nenciulescu amenință că vor da municipalitatea în judecată.

Citiți și: Ireal ce au fost puși să facă piteștenii cu grădini și balcoane improvizate!

„Vă propunem întocmirea unei priorități în această acțiune de ridicare a garajelor existente și, eventual, o listă de exceptare care să țină cont de încadrarea urbanistică și de interesele financiare ale Primăriei în cazul în care măsura înființări de parcări de reședință nu aduce îmbunătățiri semnificative”.

Cei doi susțin, printre altele, că nu s-ar fi respectat prevederile de încheiere a contractelor și că nu piteștenii trebuie să suporte costul demolării (conform documentului, în notificările SPEP piteștenii sunt informați că au „obligația ca în termen de 30 de zile de la primirea notificării” să ridice garajele). „Întrucât rezilierea contractelor se dorește să se facă din motive care nu țin de corectitudinea și persoanele noastre, nu înțelegem de ce, dacă se va ajunge la această situație, ar trebui să suportăm aceste cheltuieli”, arată Gheorghe Nițoi și Costel Nenciulescu.

De asemenea, în documentul ajuns la consilierii locali se arată că nu au fost purtate negocieri între municipalitate și chiriașii garajelor și că prin demolarea acestora „s-ar diminua bugetul local, punându-se în pericol realizarea unor proiecte la nivelul orașului”.

Amintim că Primăria a decis că toate garajele de pe domeniul public vor fi demolate. Contractele de închiriere a domeniului public pentru garajele construite de piteșteni de-a lungul timpului nu vor mai fi prelungite, a hotărât comisia de circulație a municipiului.

Pe cale de consecință, luna viitoare ar urma să înceapă demolarea tuturor garajelor închiriate pe domeniul public. În locul lor vor fi amenajate parcări publice sau de reședință, cel puțin aceasta este intenția municipalității.

555 X 222 CAPRA
eurial 570×90