New Profesional Consult 263×587

PROSTIE SAU INCOMPETENȚĂ? PROIECTUL STAŢIUNII MOLIVIŞU, ÎN PERICOL!

Proiectul de construire a unei staţiuni de schi în zona montană a Argeşului, la Molivişu, pare tot mai departe de a se realiza.

Deşi Consiliul Judeţean a alocat fonduri, iar Uniunea Europeană a dat undă verde proiectului, comunele implicate – Arefu, Cicăneşti şi Brăduleţ – nu au bani să înceapă lucrările (defrişarea a 11, 7 hectare de pădure, introducerea alimentărilor cu apă, a canalizării etc.). Atenție! Termenul limită până la care proiectul trebuie să fie finalizat este decembrie 2015. Dacă termenul nu va fi respectat, finanţarea europeană se va pierde.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

Florin Tecău, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, a declarat astăzi că va încerca să facă tot posibilul pentru construirea staţiunii, dar că nu înţelege pe ce anume s-au bazat primarii din comunele respective când şi-au asumat o serie de obligaţii, inclusiv din punct de vedere financiar. Tecău a precizat că va discuta în acest sens săptămâna viitoare cu vicepremierul Daniel Constantin, care este deputat de Piteşti al PC.

Pe același subiect puteți citi și aici: http://epitesti.ro/administrativ-2/pericol-se-alege-praful-de-proiectul-statiunii-molivisu/.

570 X 90 CAPRA 3
263×587 grota rece