- Publicat de: ePitești
- 7-10-2020, ora 19:23
- Administrativ
RESTRICȚII ÎN DOUĂ SATE DE ARGEȘ
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, condus de prefectul Emanuel Soare, a luat hotărârea în ședința de miercuri, 7 octombrie, să introducă restricții în două sate din Argeș, unde incidența cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1000 de locuitori.
Citiți și: Restricţii de circulaţie, pe ambele sensuri, pe Valea Oltului!Astfel, conform Hotărârii CJSU nr 45/7.10.2020, în satul Rogojina, din comuna Budeasa și în satul Vărăști, din comuna Cicănești, se suspendă, din data de 8 octombrie 2020, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru clienții cazați în aceste spații.
În plus, tot de joi, 8 octombrie, activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc se suspendă în satul Rogojina, comuna Budeasa și în satul Vărăști, comuna Cicănești, județul Argeș. În cele două sate se suspendă activitatea instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, a instituțiilor de spectacole și/sau concerte, școlilor populare, de artă și de meserii, caselor de cultură și alte asemenea așezăminte culturale, precum și desfășurarea evenimentelor culturale în aer liber.
Citiți și: Atenție, trafic închis! Restricții pe cel mai circulat și aglomerat drumÎn schimb, în cele două sate sunt permise prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cum sunt terasele, barurile și altele asemenea, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite. Programul de lucru cu publicul al acestor operatori economici nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu se poate prelungi după orele 24.00 și se desfășoară, obligatoriu, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului Sănătății, ministrului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri și al președintelui ANSVSA, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.