New Profesional Consult 930 x 122

valul 5

Alexandru Rafila: „Suntem deja în valul 5!”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a tras un semnal de alarmă în ceea ce privește valul 5 al pandemiei și numărul mare de infectări cu noua variantă Omicron.

Citiți și: Rafila: Presiunea pe spitale este mai mică în valul 5

Acesta avertizează că, dacă nu dispunem de nicio măsură de protecție, această tulpină se transmite de cinci ori mai repede față de alte tulpini.

Ministrul a mai subliniat faptul că 20% dintre infectările cu Omicron nu au legătură cu alte cazuri sau călătorii, iar acesta este primul semn că infectarea începe să fie una comunitară.

Citiți și: Valul 5: De azi începe, iar, nebunia. Măsurile, coapte de CNSU şi gata de „servire”

DECLARAȚIILE MINISTRULUI SĂNĂTĂȚII, ALEXANDRU RAFILA

„Deja ne găsim practic în valul 5 al pandemiei.

Din 20 decembrie până în 5 ianuarie, remarcați trendul crescător al numărului de cazuri. Deja în 5 ianuarie aveam în jur de 3.000 de cazuri, între timp lucrul acesta s-a schimbat destul de mult în ultimul timp. Procentul de pozitivitate a evoluat de la sub 2 la sută la peste 6 la sută în 5 ianuarie. Ne găsim pe un trend crescător.

Cea mai mare proporție – o cincime din aceste cazuri – au fost în București, dacă mai adăugăm și Ilfov depășim 20 la sută. Județele cele mai afectate Cluj, Timiș și Iași.

Începe să fie transmitere comunitară în România. Deocamdată este sporadică, în zilele următoare e posibil să asistăm la o transmitere comunitară susținută cu această nouă tulpină. Încă există circulație și îmbolnăvire cu Delta”, a declarat Alexandru Rafila.

Foto descriptiv: Cotidianul

New Profesional Consult-555×222
HerasMed (570 x 90 px)