- Publicat de: ePitești
- 24-10-2021, ora 12:52
- Știri
Argeș: Trei tineri, la plimbare cu mașina furată din curtea unei rude
Argeș: Trei tineri, la plimbare cu mașina furată din curtea unei rude. Șoferul nu avea permis.
Citiți și: Cum a rămas un șofer fără mașina de 16.000 de euroÎn seara zilei de 22 octombrie a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni au depistat, în trafic, un tânăr de 20 de ani, din comuna Crângurile, județul Dâmbovița, care conducea un autoturism pe raza localității Rătești, fără a poseda permis de conducere.
„În urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit faptul că autoturismul era sustras din curtea unei rude, din localitatea Crângurile, unde fusese lăsat dezasigurat și cu cheile în contact.
În cauză, a fost întocmit dosar penal conform art. 230 și 335 din Codul Penal, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta s-a petrecut.
De asemenea, atât conducătorul auto, cât și cei doi pasageri, tineri de 21, respectiv 16 ani, toți din Crângurile, județul Dâmbovița, au fost sancționați contravențional, cu amenzi în valoare de 500 de lei, conform Legii 55/2020, întrucât au încălcat restricțiile de deplasare între orele 20.00 – 05.00, pe raza comunei Rătești, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 7,5 la 1000 de locuitori”, precizează IPJ Argeș.
(Foto: descriptiv)