[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

Băut la volan, a intrat cu BMW-ul într-un alt BMW, condus de un tânăr de 19 ani

Seara trecută, în jurul orei 22:00, polițiștii de la secția de poliție rurală Albota au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe raza localității Bradu.

930×122 LA COCOS
New Profesional Consult-555×222

Două autoturisme marca BMW au intrat în coliziune.

Inițial, la fața locului au intervenit polițiștii Secției de Poliție Rurală Albota, iar ulterior cercetările au fost preluate de către polițiștii Biroului Rutier Pitești.

 

Potrivit IPJ Argeș, în urma verificărilor preliminare, s-a stabilit că un bărbat de 33 de ani, din Costești, care conducea un autoturism, din direcția Costești spre Pitești, a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în fața sa, condus de un tânăr de 19 ani, din Costești.

 

930×122 LA COCOS
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

În aceste împrejurări, ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că bărbatul de 33 de ani se afla sub influența alcoolului.

Având în vedere că valoarea alcoolemiei era mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cu aceeași ocazie, bărbatului i-au fost acordate îngrijiri medicale, stabilindu-se că prezenta și leziuni ușoare.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier s-a petrecut.

New Profesional Consult 570×90
263×587.jpg La COCOS