Televiziunea HBO ne-a oferit în premieră un film impresionant, Portet al luptătorului la tinereţe. După indigesta serie de filme ale tinereţii mele, cu activişti comunişti care se luptau cu bandiţii din munţi, Constantin Popescu face primul film dedicat unui erou anticomunist, care a luptat cu arma în mână împotriva regimului.

Vreau să vă mărturisesc că am consultat mai multe cronici ale filmului, dezamăgit şi de cronica făcută de CT Popescu. Deci multe din aceste cronici luau în râs creaţia regizorului. Ori actorii erau nepotriviţi, ori inadecvat îmbrăcaţi, ori că nu făceau şi ei dezbateri ideologice, precum duşmanul comunist.

Chiar dacă filmul pare că are lungimi, filmul redă ceea ce a fost în realitate, o lupă pentru supravieţuire. Tinerii care proveneau din clasa mijlocie din zona Făgăraşului, unii erau studenţi, se hotărăsc să lupte cu arma în mână contra regimului comunist. Deci pe o perioadă de 7-8 ani aceşti tineri s-au ascuns în munţii Făgăraşului luptând tot timpul împotriva armatelor formate de securişti.

Regizorul pune în oglindă acţiunile partizanilor anticomunişti cu şedinţele securităţii conduse de personaje odioase precum securiştii. Pentru neiniţiaţi şi pentru cei care n-au avut de a face cu securitatea trebuie să mărturisesc ca om păţit că aşa chiar erau securiştii proşti, ticăloşi, agramaţi, plin de ură împotriva a ceea ce le era străin. O spun şi din experienţa cu noi securişti, nu-i nicio diferenţă, din păcate! Ce poate era mai potrivit pentru personajul Gheorghe Pintilie, ar fi fost, probabil, un basarabean cu inimitabilul accent de la Chişinău. Rolul cel mai reuşit îl face anchetatorul interpretat de Răzvan Vasilescu, cam ăştia erau intelectualii securişti!

Revenind la personajele luptătorilor anticomunişti actorii au fost în rol, cu toate că îl căutam pe Ion Gavrilă Ogoranu, cel pe care am avut onoarea să-l cunosc de la Seminarul anual dedicat crimelor comunismului de la Piteşti. Omul real ear un tip mic de statură, şaten deschis, cu ochi albaştri, care nu intră în figura actorului Constantin Diţă.

În rest filmul prezintă hărţuiala continuă între partizani şi securişti, cum unii săteni şi ciobani îi ajutau cu mâncare şi haine, cum alţii la fel de bine i-au trădat.

Miracolul este că Ion Gavrilă Ogoranu a supravieţuit şi a putut să mărtutriseascu calvarul. A avut noroc nu a fost prins şi s-a predat beneficiind şi de intervenţiile americane pentru a nu fi lichidat de securitate.

Şi acum ceva despre opiniile politice ale lui Ogoranu, unii subliniază că a fost legionar, se pare că a făcut parte din Frăţiile de Cruce, refăcute postbelic. De la lichidarea mişcării legionare trecuseră 5 ani, seniorii erau acum preocupaţi de invazia comunistă a ţării, acţiunea legionară interbelică profund nocivă nu-şi mai avea rostul, de unde şi colaborarea acum cu partidele istorice, în primul rând PNŢ.

L-am urmărit pe Ogoranu în câteva mărturii, care nu-l arată ca legionar, era un om păţit, cu o anume magnanimitate şi înţelepciune, dată de fabuloasele lui aventuri.

El este unul din puţinii noştri eroi, care au luptat cu arma în mână împotriva comunismului, unii tineri nu percep esenţa profund nocivă a acestuia şi a acţiunii scelerate a securităţii, care domină încă viaţa unor oameni prin toxicele ei dosare, care conţin slăbiciuni şi trădări amestecate cu enorme minciuni, cărora din păcate li se mai dă credit.

Filmul este exemplar privind dăruirea regizorului şi eforturile pentru continuarea portretizări a astfel de eroi merită susţinută.

• Distribuie:
• Distribuie
•