- Publicat de: admin
- 30-04-2015, ora 17:52
- Eveniment cultural
ELEVA DE 15 ANI DE LA „ZINCA” ȘI-A LANSAT ROMANUL – „VA FI DE NOBEL!”
Diana Andreea Ilie, adolescenta de 15 ani elevă în clasa a VIII-a la Colegiul Naţional Liceal „Zinca Golescu” din Pitești despre care am scris ieri, și-a lansat astăzi primul ei roman.
Citiți și: Echipa de robotică de la „Zinca” merge să cucerească Statele Unite! Mult succesLansarea volumului „Cealaltă acasă”, care numără aproape 250 de pagini, a avut loc la Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” din centrul Piteştiului, în prezența unui public numeros, a vicepreședintelui Consiliului Județean Argeș pe probleme de cultură, Constantin Polexe, a reprezentantului editurii și, în calitate de gazdă primitoare, a directorului Bibliotecii, Mihail Octavian Sachelarie.
Acesta din urmă a ținut să facă un pronostic: Diana Andreea Ilie va primi pe viitor premiul Nobel pentru literatură!
Citiți și: Noutate de ultim moment la Colegiul ,,Zinca Golescu”! De ce au parte copiii care învață acoloAdolescenta s-a remarcat la școală prin obținerea unor premii la diverse concursuri şi olimpiade. A participat la conferinţe internaţionale cu diferite proiecte şi este şi redactor-şef la revista clasei sale. Este un copil complex, sensibil, care acordă atenţie egală tuturor disciplinelor, după cum a descris-o diriginta și profesoara ei de limba și literatura română, Corina Oprescu, prezentă la eveniment.
Fiind îndrăgostită de literatură, citeşte foarte mult. Face parte din generaţia anului 2000.
„Este o generație bogată. Avem potenţial, idei, imaginaţie! A citi și a scrie reprezintă pentru mine pasiunile din care mă hrănesc spiritual.
Am scris acest roman dintr-o suflare, în vacanţa din vara anului trecut. Totul a început ca un joc și nu puteam lăsa jocul neterminat. Este o carte pe tema întoarcerii la orgini a Aidei, eroina romanului, o adolescentă pe jumătate româncă, pe jumătate nemţoiacă. Nu îşi cunoaşte, însă, orginile româneşti… Prin urmare, porneşte într-o călătorie alături de Peter, celălalt personaj principal. Cei doi sunt ajutaţi de o prietenă imaginară, Anne. Împreună descoperă drumul spre Cealaltă acasă şi ajung să se descopere şi pe ei înşişi.”, a descris pe scurt subiectul cărții tânăra autoare.
De altfel, Diana Andreea Ilie este pasionată de călătorie şi de limba germană, fapt pentru care acţiunea romanului se petrece şi în Germania.
Pentru viitor își dorește ca scrisul să rămână pentru ea un hobby și să urmeze o carieră profesională în medicină.