Prohibiție generală începând de miercuri, 9 aprilie 2025
Începând de miercuri, 9 aprilie 2025, intră în vigoare prohibiția generală a pescuitului în habitatele naturale din România, potrivit unui ordin comun emis de Ministerul Agriculturii și Ministerul Mediului.
Măsura este menită să protejeze resursa acvatică în perioada de reproducere a peștilor și va fi valabilă până la 8 iunie 2025, când pescuitul va putea fi reluat.
Pentru apele care constituie frontieră de stat, perioada de prohibiție este diferită:
La granița cu Ucraina și în Golful Musura: între 16 aprilie – 30 mai inclusiv (45 de zile);
În celelalte zone de frontieră: între 24 aprilie – 7 iunie inclusiv.
Prohibiție generală începând de miercuri, 9 aprilie 2025
Una dintre cele mai importante excepții se referă la scrumbia de Dunăre, o specie de pește marin care migrează pentru depunerea icrelor.
În Delta Dunării, pescuitul familial al scrumbiei este permis între 9 și 19 aprilie, dar doar în zonele aprobate prin Planul de Management al Rezervației și cu respectarea condițiilor stricte: pescarii trebuie să dețină permis valabil și să folosească maximum două setci.
Pescarii sunt sfătuiți să consulte regulamentele și hărțile oficiale pentru a evita amenzi și sancțiuni.