Șoc în magazine! Buletinul devine condiția obligatorie pentru a cumpăra
Începând cu perioada următoare, românii care vor să cumpere produse din tutun vor fi obligați să prezinte actul de identitate la casă.
Măsura este impusă printr-un ordin al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și are ca scop prevenirea vânzării țigărilor către minori.
Potrivit documentului, toți comercianții care vând produse ce conțin tutun – inclusiv țigarete electronice, flacoane de reumplere, dispozitive pentru încălzirea tutunului și pliculețe cu nicotină – trebuie să afișeze în mod vizibil un mesaj care informează clienții că este necesară prezentarea buletinului.
Fără act de identitate, vânzarea acestor produse nu este permisă.
Ordinul ANPC, aflat în procedură de publicare în Monitorul Oficial, reiterează prevederile Legii nr. 349/2002, care interzice vânzarea de produse din tutun către persoanele sub 18 ani.
Implementarea acestei măsuri urmărește responsabilizarea comercianților și consolidarea cadrului legal privind protecția tinerilor de efectele nocive ale tutunului.
Șoc în magazine! Buletinul devine condiția obligatorie pentru a cumpăra
Reprezentanții ANPC au subliniat că inițierea timpurie în fumat este un factor major de risc pentru dezvoltarea dependenței și pentru apariția unor afecțiuni grave precum boli cardiovasculare, cancer pulmonar sau afecțiuni respiratorii.
„Este o măsură clară de prevenție și protecție a sănătății publice, în special în rândul minorilor. Comerțul are obligația legală de a verifica vârsta cumpărătorilor și de a afișa anunțuri vizibile privind necesitatea prezentării actului de identitate”, se arată în comunicatul ANPC.
Magazinele care nu respectă noile reglementări riscă sancțiuni, iar responsabilitatea respectării legii revine exclusiv comercianților.
Aceștia trebuie să se asigure că nicio persoană sub 18 ani nu poate achiziționa produse din tutun sau echivalente.
Măsura este parte a unui efort național mai amplu de reducere a consumului de tutun în rândul tinerilor și de promovare a unui stil de viață sănătos.