- Publicat de: admin
- 26-02-2015, ora 15:49
- Teatru
TEATRUL „AȘCHIUȚĂ”, 3 ZILE DE POVESTE PENTRU 65 DE ANI DE VIAȚĂ – CITEȘTE PROGRAMUL!
Astăzi a fost forfotă mare la Teatrul “Aşchiuţă” din Piteşti.
Citiți și: Pitești. Instituție publică importantă face angajări!Sub privirile atente ale scenografului Cristina Ciucu, au prins contur personajele basmului „Albă ca zăpada și cei 7 pitici”. La rândul său, pictorul Remus Pătrăgan a pus la punct ultimele detalii ale decorului. Sunt pregătiri intense pentru un eveniment de excepție: Teatrul “Aşchiuţă” aniversează 65 de ani de existență.
Este un eveniment pe care inimoasa echipă condusă de minunatul actor Florin Dumitru îl va onora așa cum se cuvine. Nu o zi, ci trei, ca în povești.
Citiți și: Un spectacol de excepție: „Străini în noapte” cu Florin Piersic și Medeea MarinescuAstfel, mâine, sâmbătă și duminică sunteți invitați la Teatrul “Aşchiuţă” pentru un program deosebit. Mâine, între orele 10 și 13, vor fi Uși Deschise. Un bun prilej pentru copilul dumnevoastră să vadă surprizele din spatele scenei. Pentru sâmbătă, cu începere de la ora 11:30, este programat teatrul de păpuși „Albă ca zăpada și cei 7 pitici”, în premieră la “Aşchiuţă”. Cele trei zile de poveste se vor încheia duminică, de la ora 19, cu un concert extraordinar al excepționalei interprete de muzică folk Maria Gheorghiu (vezi mai jos întreg programul).
Teatrul “Aşchiuţă” a fost înființat în anul 1949 ca secție de păpuși a Teatrului de Stat din Pitești, la propunerea entuziastului director Victor Handoca. A fost al cincilea teatru de păpuși apărut în România, după teatrele similare din București, Iași, Craiova și Sibiu.
Pe parcursul celor 65 de ani de la bătaia primului gong și aprinderea primului reflector, pe scena Teatrului “Aşchiuţă” au văzut luminile rampei peste 200 de premiere și au fost prezentate mai bine de 30.000 de spectacole, care au bucurat inimile a peste 8.000.000 de spectatori.
ePitești, care este partener media al evenimentului, le urează la mulți ani tuturor celor din echipa de la “Aşchiuţă”!