Eurial 930 x 122

Arhiepiscopia Tomisului

Ce vrea să facă ÎPS Teodosie în județul Argeș

Ce vrea să facă ÎPS Teodosie în județul Argeș

Citiți și: Este păcat să folosești interjecția „zău”? Ce spune ÎPS Teodosie

Unul dintre cei mai apreciați ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române are fii duhovnicești și în județul nostru.

Cel mai mediatizat membru al Sfântului Sinod are mulți adepți în țară, dar și peste hotare. Foarte puțini știu însă ce îl leagă pe ÎPS Teodosie de județul Argeș.

Citiți și: Bebeluș mort la botez: pneumonie în acte, moarte violentă în realitate

Familie model

Înaltpreasfințitul care păstorește eparhia Tomisului a venit la botezul câtorva dintre cei nouă copii ai familiei Panciuc din Pitești.

Alexandru și Olesea Panciuc sunt un model pentru susținătorii ideei familiei creștine tradiționale.

De altfel, Alexandru este preot al bisericii „Sf. Împ. Constantin și Elena” din Ștefănești.

Prin exemplul său și al preotesei militează împotriva avorturilor. Iubita sa soție, Olesea, este doctor în filologie, absolventă a mai multor facultăți, în ciuda faptului că timpul ei l-a dedicat creșterii copiilor.

Voia Domnului

Olesea posedă o capacitate intelectuală ieșită din comun. Vorbește fluent engleza, franceza, rusa, plus câteva limbi slave!

Ar fi făcut desigur carieră, și nu doar în domeniul ei prediclect – cel al traducerilor. Dar nu s-a pus pe sine mai presus. Ci a făcut voia Domnului.

Va afla și Iohannis

Femeia și-a propus să nască atâția copii cât îi dăruiește Dumnezeu! Deocamdată a ajuns la „borna” numărul 9. Dar nu se va opri aici.

Dacă va menține ritmul, e posibil să fie declarată „mamă eroină”! Apropiații familiei vor să sesizeze acest fapt la Palatul Cotroceni.

Președintele Klaus Iohannis ori succesorul său pot să acorde o astfel de distincție.

Entuziasm

Cei doi părinți jertfelnici care se descurcă greu într-un apartament cu trei camere din Pitești sunt în permanentă legătură cu ÎPS Teodosie de la Constanța.

Se spovedesc la ierarh. Îi cer tot timpul sfatul și binecuvântarea. În limbajul teologic, ei au statut de fii duvovnicești ai arhiereului.

Arhiepiscopul Tomisului a venit la biserica părintelui Alexandru din Ștefănești în urmă cu doi ani la botezul celui de-al optulea copil.

Dar și la sfarșitul lunii aprilie 2023 cand a încreștinat o fetiță, ultimul vlăstar al familiei Panciuc.

A alungat diavolul

De fiecare dată când a ajuns la Ștefănești, ÎPS Teodosie a fost întâmpinat de o mulțime impresionantă de oameni. Pentru credincioși, prezența arhiepiscopului în orașul Brătienilor a fost echivalentă cu o mare sărbătoare.

Emoția lor a sporit cu atât mai mult cu cât, de fiecare dată ÎPS Teodosie a săvârșit pe lângă slujba obișnuită a botezului, una specială, de alungare a diavolului!

Ce urmează?

Arhiepiscopul Tomisului va face deplasare de la Constanța până la Pitești după fiecare naștere a fiicei sale duhovnicești, Olesea. Iar Înaltpreasfințitul Teodosie și-a propus să mai vină de trei ori.

Arhiereul dorește ca Alexandru și Olesea să mai aibă încă trei prunci! Să fie în total 12! Este numărul apostolilor lui Iisus Hristos.

Riscuri medicale…

Și cum familia preotului face ascultare, nu va ieși din cuvântul părintelui lor spiritual.

Sunt ignorate riscurile de ordin medical pentru mama care a născut deja de nouă ori! Se pune toată nădejdea în divinitate.

Ierarhul de la Marea Neagră va fi consultat și în privința numelui următorilor trei nou-născuți. Până acum au fost alese cele cu rezonanță creștină: Teodora, Gabriel, Nicolae, Sofia, Alexandra, Anna, Serafima, Ioanna plus un băiețel cu numele Teodosie.

Va fi naș!

Tot calendarul bisericesc va fi sursa de inspirație pentru onomastică. ÎPS Teodosie este convins că va reveni în județul Argeș unde va săvârși de fiecare dată slujba botezului.

Iar la cel de-al XII-lea prunc a promis să aibă și calitatea de naș! Și de fiecare dată va invoca pogorârea Duhului Sfânt pentru încreştinarea bebeluşilor şi va alunga demonii!

Foto și video: Arhivă personală preot Alexandru

555×222 grota rece
HerasMed (570 x 90 px)