NOR CURIER 930X122

accident de muncă

Drepturile salariatului și obligațiile angajatorului în cazul unui accident de muncă

Drepturile salariatului și obligațiile angajatorului în cazul unui accident de muncă

Citiți și: Ședințele adunărilor generale ale asociației de proprietari

TU ȘTII CARE SUNT DREPTURILE SALARIATULUI  ȘI OBLIGAȚIILE ANGAJATORULUI ÎN CAZUL UNUI ACCIDENT DE MUNCĂ?

Accidentele de muncă reprezintă orice vătămare corporală gravă a salariaților, care s-a produs în timpul programului de lucru sau pe drumul spre și de la locul de muncă,care are drept consecință incapacitate temporară de muncă, pentru cel puțin 3 zile, invaliditate sau deces.

Citiți și: Știți care sunt criteriile în funcție de care se stabilește competența instanțelor de judecată civilă?

Pot fi încadrate în categoria accidentelor de muncă, vătămarea suferită de o persoana care se afla în vizită în unitate, cu permisiunea angajatorului;accidentul suferit de o persoană care îndeplinește sarcini de stat sau de interes public, inclusiv în cadrul activităților sportive sau culturale, în țară sau în străinătate, în timpul și din cauza îndeplinirii acestor sarcini;accidentul suferit de orice persoană din cauza unei acțiuni întreprinse din proprie inițiativă pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care amenință bunul public și privat,etc.

Angajatorul are obligația să prevină posibilele accidente  și să asigure condițiile necesare de lucru în siguranță iar atunci când apar, să declare incidentul inspectoratului teritorial de muncă, asigurătorului sau, după caz, organelor de urmărire penală.

În cazul producerii unui accident de muncă,salariații au dreptul la reabilitare medicală gratuită, asigurată de CNPP, până la restabilirea sau ameliorarea stării de sănătate.

Drepturile salariatului și obligațiile angajatorului în cazul unui accident de muncă

Totodată, beneficiază de indemnizație, în baza unui certificat medical vizat de Direcția de Sănătate Publică sau de Casa de Pensii, după caz, la valoarea de 80% din media veniturilor realizate în ultimele șase luni iar dacă există urgențe medico-chirurgicale, de 100% din media venitului obținut în ultimele șase luni, pentru 180 de zile în decursul unui an, calculate din prima zi de concediu medical, care poate sa fie prelungit cu cel mult 90 de zile, în funcție de evoluția stării de sănătate.

Dacă.în urma producerii accidentelor de muncă,salariații rămân cu leziuni care le reduc capacitatea de muncă între 20-50%, au dreptul să solicite compensații de la CNPP, în baza deciziei medicului iar valoarea acestora este stabilită în funcție de gravitatea leziunilor, în limita unui plafon de cel mult 12 salarii brute, se acordă integral o singură dată, și nu afectează celelalte drepturi sau indemnizații.

La cerere, salariaților li se oferă cursuri de calificare și reconversie profesională, pe parcursul cărora au asigurată indemnizație lunară de 70% din valoarea salariului brut primit.

După caz, CNPP poate să ramburseze cheltuielile cu transportul de urgență, dispozitivele medicale implantate în urma intervențiilor chirurgicale, ochelarii, aparatele acustice sau protezele care au fost deteriorate în urma accidentelor de muncă.

In cazul decesului salariatului,  soția/soțul, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moștenitorul sau, în lipsa acestora, persoana care dovedește că a suportat cheltuielile de deces, trebuie să depună cerere pentru despăgubiri la CNPP, valoarea acestora este de patru salarii medii brute, iar plata se face în termen de 15 zile de la data la care a fost admisă cererea

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90